Ava Ipatie îi iubea pe săraci atât de mult, încât dragostea îi strălucea pe chipul său blând. Împlinea orice nevoie conform dumnezeieștii puteri ce-i fusese încredințată. El era tatăl tuturor orfanilor. Nu poate fi socotit numărul celor goi pe care i-a îmbrăcat sau al celor flămânzi pe care i-a hrănit. Omul lui Dumnezeu a fost împodobit cu frumusețea milosteniei. După cum este scris: „Fericit cel care caută la sărac și la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul” (Psalm 40, 1). Niciun sărac nu a părăsit mănăstirea cu mâinile goale. Preacuviosul bărbat vindeca, totodată, și pe bolnavi. Cei suferinzi erau tămăduiți de rugăciunea sa. Mulți dintre cei care veneau la Ipatie fuseseră inițial respinși de doctori. Printre motive era invocat și faptul că aceștia erau prea săraci pentru a plăti leacurile. Adevărul era că bolile lor nu puteau fi vindecate de medici. Unii răspândeau un miros atât de greu, încât mulți fugeau de lângă ei. Cât despre Ipatie, acesta i-a îngrijit și le-a îndepărtat boala cu propriile mâini. Sfântul nu era instruit în știința medicală a acelor vremuri. Nu se folosea de leacuri doctoricești. Astfel că, pentru a nu atrage atenția asupra sa ‒ căci el vindeca doar cu semnul Crucii și cu rugăciunea ‒, punea cataplasme de linte fiartă cu sare în ulei și apoi însemna cu semnul Crucii partea vătămată a trupului. Dumnezeu dăruia harul și astfel, după câteva zile, bolnavul își recăpăta sănătatea. Miraculoasa vindecare îl făcea pe bolnav să dea slavă Domnului, de vreme ce Sfântul insista să-I mulțumească Tămăduitorului tuturor, în mâinile Căruia Ipatie era un simplu instrument. Un asemenea bolnav, amintindu-și de orbul vindecat de Iisus, a venit la ava și a zis: „Fă doar semnul Crucii peste mine, o, slujitorule al lui Dumnezeu. Pune puțină salivă peste ochii mei, ca să-mi recapăt vederea”. Ipatie s-a rugat și a făcut semnul Crucii peste om. Domnul a ascultat rugăciunea dumnezeiescului bărbat.

Mai erau cei paralizați ca urmare a lucrărilor demonilor. Totuși, prin mijlocirea avei Ipatie, Domnul reînsuflețea mădularele paralizate. Odată au venit la Ipatie șase oameni purtând un bărbat pe numele de Agatanghel. Acesta nu doar că fusese lovit de trăsnet și lăsat paralizat, dar, pe lângă aceasta, și un demon a pus stăpânire pe el. Victima tremura din toate mădularele. Nu-și putea ține nemișcate mâinile și picioarele. Era o priveliște înfricoșătoare pentru toți cei care se uitau la el. La un moment dat, le-a spus celorlalți să-l ducă pe Agatanghel înăuntrul bisericii. Ipatie a rostit o rugăciune și l-a uns cu sfântul mir. După șapte zile, omul a fost complet vindecat.

Veneau la el și oameni care-și pierduseră mințile ca urmare a desfrânărilor în care îi aruncase diavolul. Dar mijlocirea Sfântului Ipatie s-a dovedit a fi mai puternică. Domnul l-a învrednicit cu harul de a vindeca prin rugăciune și prin semnul Crucii, astfel că nici cei mai puternici demoni nu i se puteau împotrivi.

(Sinaxarul Mare al lunii iunie, traducere de Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 397-398)