Dumnezeiasca Scriptură are obiceiul să-l numească pe om „suflet”. Ia auzi ce spune la Facere: „iar sufletele care au intrat cu Iacov în Egipt şi care au ieşit din coapsele lui, au fost toate şaizeci şi şase de suflete, afară de femeile feciorilor săi (Fac. 46, 26-27). Iată că  Scriptura îl numeşte pe om aici doar suflet. Nu spune că atâţia oameni au ieşit din Iacov, ci atâtea suflete. Şi de ce îl numeşte pe om în mai multe părţi ale Scripturii suflet? Iată de ce: pentru valoarea cea mare şi neasemuită ce o are sufletul faţă de trup. Dar oare se poate zice sufletului om? Nu! Omul se poate zice suflet, dar sufletul nu se poate zice om.

(Mânca-v-ar Raiul – III, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 18)