Văzând neputințele Apostolilor de la început, să îndrăznim a veni la Hristos!

Cuvinte duhovnicești

Văzând neputințele Apostolilor de la început, să îndrăznim a veni la Hristos!

    • Văzând neputințele Apostolilor de la început, să îndrăznim a veni la Hristos!
      Văzând neputințele Apostolilor de la început, să îndrăznim a veni la Hristos!

      Văzând neputințele Apostolilor de la început, să îndrăznim a veni la Hristos!

De câte ori vom cădea, să ne ridicăm cu nădejde și cu simplitate și să mergem înainte. Evangheliștii au ținut să consemneze mai ales întâlnirile lui Hristos cu oamenii păcătoși. 

Evangheliștii au ținut să povestească despre ei înșiși nu faptele grozave pe care le făceau, ci slăbiciunile și neputințele lor. Evanghelistul Matei nu s-a rușinat să-și treacă în „C.V.”-ul său că a fost vameș. Despre Apostolul Petru, Evangheliștii au socotit să povestească cum s-a lepădat de trei ori de Mântuitorul Hristos, fără să considere că prin aceasta vor pune stavilă propovăduirii Evangheliei.

Și de multe ori îi vedem pe Apostoli certându-se care este mai mare, neprimind îndată Cuvântul Mântuitorului, împuținându-se în credință, adormind în grădină... Atunci când Hristos se ruga cu lacrimi de sânge, cei trei mari Apostoli: Ioan, ucenicul iubit, Petru, care are cheile Împărăției, și Apostolul Iacob, au adormit de trei ori. Așadar, nu s-au rușinat Evangheliștii să-și mărturisească neputințele, ci mai degrabă faptele lor bune le ascundeau, pentru că aceste neputințe scoțându-le înainte, noi vedem și mai deslușită și mai măreață dragostea lui Dumnezeu, și Îl înțelegem și Îl credem atunci când ne spune că n-a venit pentru cei drepți, ci a venit pentru cei păcătoși.

Toate acestea, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, toate aceste neputințe și scăderi, și chiar păcate, pe care Evangheliștii nu s-au rușinat să le consemneze și să le lase lumii întregi, au un singur scop: scopul de a ne încuraja pe noi, cei care suntem păcătoși, neputincioși, îndoielnici, șovăielnici în credință, de a ne încuraja să îndrăznim să venim la Hristos și, de câte ori vom cădea, să ne ridicăm cu nădejde și cu simplitate și să mergem înainte. Pentru că, dacă ne-ar fi prezentat Evangheliștii numai faptele grozave ale Apostolilor, dacă despre Apostolul Petru am fi știut că el numai printr-un cuvânt învia morții, cum a înviat-o pe Tavita; despre Apostolul Pavel am fi știut doar că i-a strălucit Hristos în față ca soarele, și așa mai departe, am fi putut spune, pe drept cuvânt: ce căutăm noi aici? Noi, care nici morți nu știm să înviem, care nici pe Hristos strălucind ca soarele nu L-am văzut și suntem plini de păcate și de neputințe? Această Evanghelie, această credință, este pentru alt fel de oameni, pentru oameni aleși, pentru oameni sfinți, nu este pentru noi. Dar tocmai de aceea ni s-au pus înainte toate aceste pilde și mărturii ale marii iubiri pe care o are Dumnezeu față de neamul omenesc [ca noi să îndrăznim!]

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 19-20)