Cei care se încredinţează duhovnicului păşesc în siguranţă, pentru că sunt urcaţi pe grumajii lui şi ajung fără osteneală în Rai. Omul zboară duhovniceşte cu două aripi: cu voia lui Dumnezeu şi cu propria sa voinţă.

În viaţa duhovnicească nu există o regulă, o reţetă. Fiecare suflet are unicitatea sa, însuşirile şi deprinderile sale. Să nu dorim să rânduim întreaga lume după măsura noastră. După Spovedanie, omul nu trebuie să scotocească în vechile lui păcate, şi în special în cele trupeşti.

Duhovnicul trebuie să se pună în locul fiecărui penitent, să trăiască durerea lui. Astăzi, oamenii au nevoie de mult ajutor şi sprijin duhovnicesc. Nu este bine ca oamenii să-şi schimbe continuu duhovnicii. Aşa cum replantăm continuu o plantă, la fel şi oamenii care îşi schimbă mereu duhovnicii, nu scot rădăcini duhovniceşti, şi în final, se usucă.

Duhovnicul poartă răspunderea şi în funcţie de ascultarea penitentului. Viaţa duhovnicească este precum ochiul sensibil la toate, care nu primeşte cel mai mic gunoi. Fără duhovnici buni se golesc bisericile, şi în schimb se umplu clinicile de psihiatrie.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, pp. 37-38)