Secolul XIX în Mănăstirea Tazlău

Documentar

Secolul XIX în Mănăstirea Tazlău

    • Secolul XIX în Mănăstirea Tazlău
      Foto: Maria Burlă

      Foto: Maria Burlă

În tabelul încheiat de I. Brezoianu la 1861 cu mănăstirile închinate, Tazlăul este în șirul acestora, închinată Sfântului Mormânt, și are nouă moșii, cu un venit anual de 9 932 de galbeni, a treia mănăstire după Bistrița și Probota. Astfel, glasul lui Bălcescu din punctul XII al Proclamației de la 1848 – „emancipația mănăstirilor închinate” – va fi împlinit abia sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

Deși potrivit politicii Rusiei țariste și contrar datinii țării, în februarie 1828, fostele mănăstiri închinate sunt predate iarăși conducerii egumenilor greci, căci nu le convenea grecilor suma stabilită de Ioniță Sandu Sturdza, care le eliberaseră, ca „a treia parte să fie pentru Orient”.

Totuși, Mănăstirea Tazlău este reluată de greci abia în 1835, când noua conducere, sub pretext de economie, desființează comunitatea monahilor, urmând ca mănăstirea să întrețină numai trei preoți de mir, un diacon și doi cântăreți români, care făceau și serviciile pentru credincioșii satului, pe lângă slujbele mănăstirii.

O condiție era ca din venitul total ce s-ar fi obținut de pe urma moșiilor și a celorlalte activități, conducerea să repare și să rezidească biserica și împrejurimile dărâmate de la Tazlău, precum și de la alte mănăstiri închinate. Aceste hotărâri însă nu au fost respectate, lăsând să se distrugă toate chiliile care erau în jurul bisericii voievodale, pe unele dărâmându-le, căci nu aveau cui servi de locuință.

Din mărturiile contemporanilor, mănăstirea avea veșminte uzate și multe lipsuri

În tabelul încheiat de I. Brezoianu la 1861 cu mănăstirile închinate, Tazlăul este în șirul acestora, închinată Sfântului Mormânt, și are nouă moșii, cu un venit anual de 9932 de galbeni, a treia mănăstire după Bistrița și Probota.

Glasul lui Bălcescu din punctul XII al Proclamației de la 1848 – „emancipația mănăstirilor închinate” – va fi împlinit abia sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Înainte de secularizarea averilor mănăstirii, veniturile ce se încasau de egumenul grec se cifrau la 13600 de galbeni austrieci sau 503200 lei la cursul pieții. Deși venitul era colosal, din mărturiile contemporanilor cunoaștem că mănăstirea avea numai veșminte uzate și multe lipsuri.