Colaborarea eficientă între preoţi şi profesorii de religie, dezbătută la Iaşi

Educaţie

Colaborarea eficientă între preoţi şi profesorii de religie, dezbătută la Iaşi

    • Colaborarea eficientă între preoţi şi profesorii de religie, dezbătută la Iaşi
      Colaborarea eficientă între preoţi şi profesorii de religie, dezbătută la Iaşi

      Colaborarea eficientă între preoţi şi profesorii de religie, dezbătută la Iaşi

În prezenţa părintelui Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi a părintelui Cristian Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, a avut loc joi, 22 mai a.c., la Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi, o întrunire a echipei de lucru a echipei ce se va ocupa în perioada următoare de întocmirea unei programe catehetice menită să găsească soluţii optime privind realizarea colaborării eficiente între preoţi şi profesorii de religie.

Mai multe detalii despre întâlnire ne-a oferit pr. inspector Bogdan Racu: „Dat fiind faptul că atât şcoala, cât şi Biserica, se ocupă de formarea personală şi comunitară a membrilor lor, colaborarea dintre comunitatea şcolară şi cea parohială este un obiectiv foarte important pentru ambii factori educogeni. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin Sectorul Învăţământ, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan a demarat un proiect amplu pentru întocmirea unei programe catehetice, utile acestei colaborări. Joia trecută s-a desfăşurat una dintre întrunirile echipei de lucru, formată din preoţi responsabili de cercuri pastorale şi profesori metodişti din judeţul Iaşi. În cadrul acestei întruniri, s-a lucrat pe ateliere, pentru a se ajunge la soluţii optime privind realizarea colaborării eficiente dintre preoţi şi profesorii de Religie. Temele principale ale întrunirii au fost enumerarea dificultăţilor în relaţia dintre preot şi profesorul de religie, identificarea oportunităţilor în această relaţie şi stabilirea obiectivelor primei întruniri dintre preoţi şi profesorii de religie“.

Echipa de lucru a fost formată din pr. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Cristian Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, şi profesorii metodişti Elena Mocanu, Liliana Iacomi, Daniela Lupiş şi Fulvia Horobeţ.

Citește despre: