Conferinţa „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, lansată la nivel naţional

Educaţie

Conferinţa „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, lansată la nivel naţional

    • Conferinţa „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, lansată la nivel naţional
      Conferinţa „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, lansată la nivel naţional

      Conferinţa „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, lansată la nivel naţional

    • Conferinţa „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, lansată la nivel naţional
      Conferinţa „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, lansată la nivel naţional

      Conferinţa „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, lansată la nivel naţional

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a participat săptămâna trecută la lansarea la nivel naţional a primului program de conferinţe "Ai copil. Învaţă să fii părinte!", organizat de Fundaţia "Varlaam Mitropolitul" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Asociaţia Părinţilor Isteţi, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. De două ori pe an, la Iaşi şi Bucureşti, vor fi organizate conferinţe în cadrul cărora părinţii pot afla, de la specialişti în domeniu, cum pot relaţiona şi comunica mai bine cu proprii copii.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a apreciat importanţa unui astfel de proiect, declarând, totodată, că prin efectele noii Legi a Educaţiei Naţionale părinţii încep să aibă un rol foarte important în viaţa şcolii. "MECTS va fi partenerul oricărei organizaţii, asociaţii de părinţi care este de bună credinţă. Este important ca de acum înainte părinţii să înţeleagă că vor fi parte în deciziile legate de şcoală şi vor fi o parte nu decorativă, ci una semnificativă. Ministerul va fi partener acestor organizaţii fie la nivel local sau central, pentru că noi considerăm că rolul părinţilor în şcoală trebuie să fie un rol firesc, care să servească interesului elevilor, aşa cum este în majoritatea ţărilor din UE", a declarat Daniel Funeriu.

Potrivit ministrului, în seria de conferinţe "Ai copil. Învaţă să fii părinte!", organizate de Fundaţia "Varlaam Mitropolitul" şi Asociaţia Părinţi Isteţi, părinţii ar putea deprinde "să respecte timpul de învăţare şi dezvoltare al fiecărui copil", pentru că este important să ştim că "fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare, propria personalitate".

Funeriu a mai adăugat că relaţia părinţi-elev este una separată, ministerul fiind interesat de relaţia părinţi-şcoală. "Este un mare câştig pentru aşezarea structurală a învăţământului din România. Fiecare asociaţie se va organiza cum crede de cuviinţă pentru a-şi desfăşura corect activitatea. Dacă se doreşte formarea unei asociaţii legale la nivelul şcolii, va recunoaşte şi încuraja formele structurate de asociere şi dă reprezentativitate părinţilor", a completat Daniel Funeriu.

Ministrul Educaţiei şi-a reproşat, în calitate de părinte, faptul că nu petrece mai mult timp cu familia.

În ceea ce priveşte beneficiile aduse de noua Lege a educaţiei, ministrul a subliniat implicarea care se doreşte a fi din partea părinţilor, mai ales că aceştia vor fi reprezentanţi într-un mod semnificativ în Consiliul de Administraţie al şcolii, CA-uri care vor organiza concursuri pentru directorii de şcoli. "Altfel spus, părinţii vor avea o implicare directă în tot ceea ce ţine de procedurile de alegere a conducerii şcolilor. CA al şcolilor, unde părinţii vor avea un rol semnificativ, va fi cel care va lua majoritatea deciziilor - de exemplu, se pot referi şi la conţinutul programei şcolare -, aceste decizii se pot referi la toate aspectele legate de viaţa de zi cu zi a şcolilor", a arătat Funeriu.

"Ai copil. Învaţă să fii părinte!", la Bucureşti şi Iaşi

Sâmbătă, în Aula ASE din Bucureşti, s-a desfăşurat a doua conferinţă "Ai Copil. Învaţă să fii părinte!", dedicată părinţilor care vor să se dezvolte pe ei inşişi astfel încât să poată oferi, la rândul lor, o educaţie sănătoasă copiilor lor. Psihologul Cristina Neguţ, specialist în metoda de comunicare relaţională ESPERE, a vorbit părinţilor despre modul de comunicare utilizând metoda inventată de socio-psihologul francez Jacques Salome, Monica Reu a vorbit despre comunicarea nonviolentă, diac. Sorin Mihalache a oferit informaţii esenţiale despre emoţiile şi formarea "minţii" copiilor, în timp ce prof. univ. dr. Pavel Chirilă a vorbit părinţilor despre greşelile majore care se fac în alimentaţie. Au mai fost abordate probleme legate de utilizarea în exces a calculatorului şi importanţa protejării copilului pe internet, dar şi despre autonomie şi dependenţă faţă de părinţi.

Prima conferinţă dedicată părinţilor isteţi a avut loc la Iaşi, pe data de 2 aprilie, evenimentul bucurându-se de un real interes din partea părinţilor şi a cadrelor didactice care au solicitat abordarea mai multor teme de interes în educaţia, deopotrivă, a părinţilor şi copiilor.