Încep înscrierile la festivalul-concurs „Hai la teatru!“

Educaţie

Încep înscrierile la festivalul-concurs „Hai la teatru!“

    • Încep înscrierile la festivalul-concurs „Hai la teatru!“
      Încep înscrierile la festivalul-concurs „Hai la teatru!“

      Încep înscrierile la festivalul-concurs „Hai la teatru!“

Trupele şcolare de teatru se pot înscrie, până la data de 25 februarie, la festivalul-concurs „Hai la teatru!“, manifestare educativ-culturală organizată de Teatrul pentru Copii şi Tineret Luceafărul şi destinată elevilor din învăţământul preuniversitar din întreg judeţul.

Festivalul-concurs al trupelor din şcolile şi liceele judeţului şi oraşului Iaşi, manifestare ajunsă anul acesta la ediţia a VII-a, se va desfăşura în zilele de 20 şi 21 martie, când se marchează Ziua Mondială a Animaţiei, respectiv Ziua Internaţională a Marionetei.

Potrivit directorului artistic al Teatrului Luceafărul, Oltiţa Cîntec, trupele şcolare din şcolile şi liceele din judeţul Iaşi se pot înscrie până la data de 25 februarie. Manifestarea va avea trei secţiuni: clasele I-IV; clasele V-VIII şi clasele IX-XII, premiile urmând a fi acordate pe categoriile de vârstă amintite. 

Trupele interesate trebuie să depună la secretariatul teatrului sau să expedieze prin poştă (str. Grigore Ureche nr. 5, Iaşi) o înregistrare video a spectacolului propus (CD sau DVD), însoţită de o prezentare a formaţiei (nume, activitate, componenţă, profesor coordonator, participări la manifestări similare, palmares etc.), cu precizarea „Pentru festivalul «Hai la teatru»!“. „Selecţia va fi făcută de organizatori, iar ansamblurile selecţionate vor fi înştiinţate până cel târziu la data de 4 martie. Este acceptată o singură propunere din partea fiecărei trupe, alta decât cele care au fost prezentate la ediţiile precedente. Durata reprezentaţiei trebuie să fie de cel puţin 15 minute şi de cel mult o oră“, a explicat doamna Oltiţa Cîntec.

La preselecţie pot fi înscrise atât spectacole în limba română, cât şi în limbi străine. „Succesul ediţiilor precedente, la care au participat sute de elevi-artişti, demonstrează interesul real pentru educaţia prin artă, prin teatru în cazul de faţă. Cedând scena aspiranţilor la succes, profesioniştii le oferă în acelaşi timp consultanţă de specialitate“, a mai spus directorul artistic al teatrului.