O Școală de limbă și cultură română pentru copiii și tinerii români din Scoția

Educaţie

O Școală de limbă și cultură română pentru copiii și tinerii români din Scoția

    • O Școală de limbă și cultură română pentru copiii și tinerii români din Scoția
      O Școală de limbă și cultură română pentru copiii și tinerii români din Scoția

      O Școală de limbă și cultură română pentru copiii și tinerii români din Scoția

Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a aprobat recent acordarea unei finanțări nerambursabile pentru prima „Școală de limbă și cultură română pentru copiii și tinerii din Scoția”.

Proiectul, coordonat de părintele dr. Ioan-Florin Florescu, a fost înaintat de Fundația „Biserica Ortodoxă Română din Scoția”, în cadrul sesiunii de finanțare pe 2013 organizată de Ministerul Afacerilor Externe pentru programele culturale, educaționale și sociale ale comunităților românești din diasporă.

Activitățile Școlii se vor desfășura în principal în orașele Glasgow și Edinburgh, cu mențiunea organizării unor programe speciale și pentru comunitatea românească din Aberdeen, ca de altfel și pentru alte comunități românești din Scoția, mai mici, în funcție de interesul și solicitările acestora.

Proiectul prevede închirierea de spații adecvate întâlnirilor cu copiii, cumpărarea de material didactic (dicționare românești, abonamente la reviste de cultură, echipament audio și video, cd-uri, dvd-uri, cărți etc.), organizarea de cursuri, dialoguri și conferințe, organizarea unei cinemateci românești itinerante pentru studenții români (și nu numai), crearea unei site interactiv, editarea de către copii a unei publicații bilingve româno-engleze etc.

Cursurile organizate pentru copii vor urmări în principal cultivarea limbii române în contextul unor dialoguri despre istoria, geografia, spiritualitatea și cultura românească. Vor fi utilizate exclusiv metode moderne de predare, încât întâlnirile în cadrul Școlii vor fi resimțite de copii ca momente de relaxare activă: lecturi în comun din clasicii și modernii literaturii române, audiții muzicale, vizionări comentate de filme documentare, istorice, de artă etc. Adițional, în cadrul Școlii vor fi organizate (pentru publicul larg) conferințe culturale, spectacole realizate de copii, cinematecă etc.

Obiectivele urmărite prin organizarea acestei Școli sunt, pe de o parte, de a oferi copiilor și tinerilor români (și în general întregii comunități românești) posibilitatea aprofundării și cultivării limbii române, precum și a cunoașterii istoriei și culturii naționale, pe de altă parte, de a le oferi copiilor posibilitatea dobândirii unui nivel superior de educație în limba și cultura materne care, în cazul întoarcerii familiilor lor în țară, să-i ajute la reintegrarea în școlile românești (sau, de ce nu, în universitățile românești). O argumentare detaliată însă nici nu mai este necesară. Faptul de a cunoaște măcar elementar operele scriitorilor români, de a asculta Enescu sau un concert dirijat de Sergiu Celibidache, de a auzi de Brâncuși sau de Nicolae Tonitza, de a înțelege ce au însemnat pentru cultura universală Nicolae Iorga, Mircea Eliade sau Eugen Ionesco, și acestea sunt doar câteva exemple, reprezintă în sine un câștig cultural enorm, care, în orice context, poate cântări decisiv în educația și formarea personală a unui tânăr.

Din echipa care va asigura desfășurarea proiectului fac parte, până în acest moment, Prof. Anamaria Munteanu (Glasgow, profesor de limba română), Conf. Dr. Simona Hapca (University of Abertay, Dundee), prof. Gabriela Pitiș (Aberdeen, profesor de limba română), părintele Marcel Oprișan (președintele Fundației „The Romanian Orthodox Church in Scotland”), părintele Gabriel Hlade (Parohia Aberdeen), părintele Ioan-Florin Florescu (doctor în Filologie, cercetător științific și coordonatorul Școlii). Echipa este deschisă oricărei colaborări în cadrul comunității românești din Scoția, exprimându-și deja intenția de a invita în programele Școlii cât mai multe personalități, profesori, artiști, oameni de cultură etc. din comunitatea românească.

Înscrierile vor începe în zilele următoare, după perfectarea ultimelor formalități între DPRRP și Fundația „Biserica Ortodoxă Română din Scoția”. În principiu, activitățile Școlii vor fi organizate în zilele de sâmbătă și duminică (după-amiază), pe grupe de copii și tineri (în funcție de înscrieri), dar un program exact va fi stabilit și comunicat numai după consultări cu părinții și copiii. (RoScotland)