Pretestare PISA 2012

Educaţie

Pretestare PISA 2012

Ieri a fost organizată simultan, în 30 de şcoli din 22 de judeţe, pretestarea instrumentelor de evaluare, a standardelor şi a procedurilor de administrare, la care au participat aproximativ 1.000 de elevi de 15 ani din gimnaziu şi liceu (câte 35 de elevi aflaţi în 30 de şcoli). Potrivit MECTS, selecţia şcolilor şi a elevilor a fost aleatorie, în strictă conformitate cu procedurile de eşantionare impuse de regulile acestui studiu comparativ internaţional. Scopul principal al pretestării PISA 2012 de ieri l-a reprezentat identificarea deficienţelor de funcţionare a instrumentelor de evaluare: probleme de traducere şi de adaptare culturală, de funcţionare a itemilor în contextul naţional, eventuali itemi care discriminează negativ între băieţi şi fete, între elevi provenind din mediul rural/urban, cu un conţinut religios sau etnic ofensator etc. La PISA 2012 participă aproximativ 70 de ţări OECD şi ţări partenere.