Proiect educaţional promovat de NASA, la Drobeta Turnu Severin

Educaţie

Proiect educaţional promovat de NASA, la Drobeta Turnu Severin

    • Proiect educaţional promovat de NASA, la Drobeta Turnu Severin
      Proiect educaţional promovat de NASA, la Drobeta Turnu Severin

      Proiect educaţional promovat de NASA, la Drobeta Turnu Severin

Manuela Prajea, directorul Colegiului Naţional "Traian" din municipiul Drobeta Turnu Severin, a declarat miercuri, că un număr de 70 de elevi ai unității de învățământ participă până pe 26 octombrie la derularea unui proiect educaţional promovat de NASA.

Potrivit acesteia, elevii severineni vor fi iniţiaţi în tainele ştiinţei, matematicii, ingineriei şi tehnologiei, printr-un program de comunicare cu staţia internaţională spaţială, după ce au studiat manualul de bord al misiunii NASA.

"Elevii noştri, alături de alţi 400 colegi de-ai lor din SUA, vor solicita fotografii de pe staţia internaţională cu anumite puncte din cosmos, dinainte stabilite, cu longitudinea, latitudinea bine calculate, dar şi în funcţie de orbitele care li s-au repartizat", a precizat Prajea.

Directorul Colegiului Național a menționat că activităţile planificate se desfăşoară prin mai multe centre NASA din Statele Unite, elevii severineni fiind repartizaţi Centrului spaţial Johnson din Houston, care preia de la staţia internaţională fotografiile, le prelucrează, le expediază centrului operativ din California, iar de aici pornesc spre centrul de misiune din San Diego, Universitatea din California, la care au fost arondaţi aceştia.

"În baza informaţiilor primite prin intermediul fotografiilor, elevii noştri vor putea să-şi conceapă, în funcţie de ce domeniu sunt interesaţi, unele proiecte cu care să participe la unele concursuri promovate sub egida NASA", a afirmat Prajea, care a mai spus că nu este exclus ca peste ani o parte dintre participanţii la acest proiect să lucreze la NASA, unde deja un fost olimpic internaţional al Colegiului naţional "Traian", promoţia anul 1960, Constantin Sebici, este cercetător.