Cerc pastoral-misionar al preoților și profesorilor de religie, la Oravița

Episcopia Caransebeşului

Cerc pastoral-misionar al preoților și profesorilor de religie, la Oravița

    • Cerc pastoral-misionar al preoților și profesorilor de religie, la Oravița
      Cerc pastoral-misionar al preoților și profesorilor de religie, la Oravița

      Cerc pastoral-misionar al preoților și profesorilor de religie, la Oravița

„Rolul profesorilor de Religie în formarea identităţii tinerilor creştini” a fost tema conferinței susținută în cadrul întâlnirii preoților și profesorilor de religie aparținători Cercului pastoral-misionar Oravița-Răcășdia

Evenimentul s-a desfășurat joi, 31 martie, și a debutat la Biserica parohială „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Oravița, unde s-a săvârșit Acatistul Sfintei Cruci. După sfânta slujbă, la care a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost susținută o predică la duminica a treia din Post, a Sfintei Cruci, de către părintele Ionuț Guiman de la Parohia Socolari, precum și o cateheză pentru tineri, având ca temă „cinstirea Sfintei Cruci”, prezentată de către părintele Fulviu Terpe de la Parohia Știnăpari.

„Suntem în anul omagial închinat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre educației religioase a tineretului creștin ortodox și înainte de a-i educa pe tineri, înainte de a-i forma duhovnicește, trebuie să îi sensibilizăm pe preoții noștri și pe profesorii de religie, pentru că ei sunt formatori și educatori, în parohie și în școală. De aceea credem că aceste întâlniri pe grupe, respectiv pe cercuri pastoral-misionare, sunt benefice și astfel continuăm lucrarea pastoral-misionară începută anul trecut și anume aceste întâlniri cu preoții și profesorii de religie, care observăm că au dat roade”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

La ședința din cea de-a doua parte, ce a avut loc în sala de ședințe a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”, au fost susținute trei referate de către profesorii de religie, pe tema propusă.

În cadrul ședinței au fost discutate și noi strategii pentru educarea religioasă a tinerilor, bazându-se foarte mult pe colaborarea dintre preoți și profesorii de religie. De asemenea cei prezenți au avut posibilitatea să prezinte anumite probleme cu care ei se confruntă și totodată să propună noi proiecte pentru a veni în întâmpinarea tinerei generații.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

Citește despre: