A doua zi de Paști, la Oțelu Roșu

Episcopia Caransebeşului

A doua zi de Paști, la Oțelu Roșu

    • A doua zi de Paști, la Oțelu Roșu
      A doua zi de Paști, la Oțelu Roșu

      A doua zi de Paști, la Oțelu Roșu

În cea de-a doua zi a celei mai mari sărbători a creștinilor, Praznicul Învierii Mântuitorului, 2 mai 2016, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a rugat la Sfânta Liturghie împreună cu credincioșii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Oțelu Roșu.

În cadrul Sfintei Liturghii oficiate de către Ierarh, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, foarte mulți dintre credincioșii prezenți la sfânta slujbă s-au apropiat de Sfântul Potir pentru a-L primi pe Hristos. Sfânta Liturghie a fost precedată de sfințirea unei cruci, care a fost amplasată în Sfântul Altar.

Alături de numeroșii credincioși s-au aflat și autoritățile locale, dar și foarte mulți copii și tineri îmbrăcați în haine populare specifice Văii Bistrei. Cântarea la strană a fost înfrumusețată de către Grupul Psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„În acest an al mântuirii 2016 am fost împreună cu credincioșii din Oțelu Roșu în cea de-a doua zi de Paști și ne bucurăm să vedem că și în această zi foarte mulți credincioși, dintre care mulți tineri și copii s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Aceasta este o mărturie că părintele paroh a consolidat pe lângă sfântul locaș ca și construcție, și biserica vie din sufletele credincioșilor. Enoriașii de aici și-au dorit de multă vreme să aibă o biserică în parcul central al orașului, iar părintele paroh a ctitorit împreună cu ei o preafrumoasă biserică, dar întâi de toate a pus temelia credinței în inimile oamenilor pe care îi are în păstorire”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Parohia „Sfinții Împăraţi Constantin şi Elena” a luat fiinţă în anul 1999, iar în vara anului 2006, s-au demarat lucrările de ridicare a unei biserici din lemn, având în vedere cadrul natural forestier care recomandă aceasta.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

Citește despre: