Mărțisoare pentru persoanele vârstnice din Caransebeş

Episcopia Caransebeşului

Mărțisoare pentru persoanele vârstnice din Caransebeş

    • Mărțisoare pentru persoanele vârstnice din Caransebeş
      Mărțisoare pentru persoanele vârstnice din Caransebeş

      Mărțisoare pentru persoanele vârstnice din Caransebeş

Cu prilejul zilei de 1 martie, membrii Centrului de Zi pentru Copii din cadrul Complexului de Servicii Sociale Sfântul Vasile cel Mare al Episcopiei Caransebeșului s-au aflat în mijlocul beneficiarilor Căminului pentru Persoane Vârstnice Sfinții Împărați Constantin și Elena din Caransebeș.

„A devenit o tradiție ca în fiecare an copiii noștri, la data de 1 martie, să confecționeze mărțișoare alături de bătrânii care se află în acest cămin. Ne surprinde în mod plăcut deschiderea acestora spre a lucra împreună cu beneficiarii noștri și că întotdeauna o astfel de activitate relaxantă de altfel, ne arată cât de importantă este legătura între semeni. Am fost întâmpinați cu foarte multă dragoste și căldură și credem că prezența noastră în mijlocul vârstnicilor are menirea de a le aduce un strop de bucurie și alinare”, a subliniat părintele Nicolae Codrea, directorul Complexului de Servicii Sociale Sfântul Vasile cel Mare al Episcopiei Caransebeșului.

La nivelul județului Caraș-Severin există o rodnică și fructuoasă colaborare între Episcopia Caransebeșului și Consiliul Județean Caraș-Severin, în prezent derulându-se mai multe proiecte sociale destinate persoanelor nevoiașe.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: