Boboteaza la Catedrala Episcopală din Huşi

De sărbătoarea Botezului Domnului, sâmbătă, 6 ianuarie 2018, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi.

În cuvântul de învăţătură ţinut cu acest prilej, Preasfinţia Sa a arătat semnificaţiile deosebit de profunde ale Praznicului Botezului Domnului: „Sărbătoarea Botezului Domnului ne aduce aminte şi ne învaţă ceea ce noi am trăit în Taina Sfântului Botez. Odată botezaţi, am trăit experienţa cerurilor deschise şi venirea Sfintei Treimi în viaţa noastră, în inima noastră. Să reflectăm la ce dar mare am primit la Botez, când Sfânta Treime s-a aşezat în inima noastră. Prin Sfânta Împărtăşanie, noi permanentizăm starea pe care Dumnezeu ne-a dat-o în Taina Sfântului Botez. El vine prin Sfânta Împărtăşanie în inima noastră“. Potrivit site-ului Eparhiei Huşilor, după Sfânta Liturghie a urmat Sfinţirea cea mare a apei, săvârşită de Episcopul Huşilor în faţa catedralei huşene, lângă statuia Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.

Citește alte articole despre: slujbă, preoţi, credincioși, PS Ignatie, Boboteaza, credinţa

De la același autor

Ultimele din categorie