Conferință de primăvară cu preoții din Nord-Estul Italiei

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Conferință de primăvară cu preoții din Nord-Estul Italiei

    • Conferință de primăvară cu preoții din Nord-Estul Italiei

Biserica Parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Padova a găzduit joi, 16 martie, întâlnirea semestrială a preoților din zona de nord-est a Italiei. La evenimentul organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI), au participat clericii din protopopiatele Triveneto I, Triveneto II, Reggio Emilia I și Reggio Emilia II.

Programul zilei a început cu Sfânta Liturghie a darurilor mai înainte sfințite, după care a avut loc conferința „Teologia icoanei și elementele definitorii ale reprezentării iconografice ortodoxe și regăsirea lor în tehnica iconografică tradițională”, susținută de către Sorin Albu, lector în cadrul Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca.

„Conferința iconarului și psaltului Sorin Albu aduce un plus în formarea continuă a clericilor din Eparhia noastră, deoarece înțelegând teologia icoanei și cât de bine se armonizează aceasta cu muzica și arhitectura bizantină, observăm cât de inspirați de Dumnezeu au fost Sfinții Părinți atunci când au pus la punct aceste probleme. Pot spune că a fost o prezentare animată care a permis multe intervenții și întrebări din partea ascultătorilor. Astfel am avut posibilitatea să ne clarificăm eventualele nelămuriri. După cum știm unii părinți slujesc în spații improvizate, fapt pentru care consider că au fost extrem de importante sfaturile care au privit modul de organizare a unor astfel de locuri în care se va sluji”, a spus părintele Gheorghe Verzea de la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova.

Manifestarea face parte din cadrul evenimentelor organizate, la nivelul Patriarhiei Române, cu prilejul anului 2017, declarat ca „An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”.

Citește despre: