Acţiune de donare de sânge, în parohia „Sfinţii Mărturisitori” din Valdemoro, Spania

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei

Acţiune de donare de sânge, în parohia „Sfinţii Mărturisitori” din Valdemoro, Spania

    • Acţiune de donare de sânge, în parohia „Sfinţii Mărturisitori” din Valdemoro, Spania
      Acţiune de donare de sânge, în parohia „Sfinţii Mărturisitori” din Valdemoro, Spania

      Acţiune de donare de sânge, în parohia „Sfinţii Mărturisitori” din Valdemoro, Spania

În Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Mărturisitori”, din localitatea spaniolă Valdemoro, s-a desfăşurat o acțiune voluntară de donare de sânge. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, în cadrul campaniei „Donează din inimă” inițiată la nivel eparhial, în data de 24 aprilie 2016, a avut loc această acţiune, în baza unui Parteneriat de colaborare, încheiat cu autorităţile locale.

Un autobuz special, însoțit de personal medical de specialitate a fost prezent la Praznicul Floriilor în fața lăcașului de cult, între orele 9.00-14.00. Astfel, în jur de 50 de persoane au donat sânge înainte de a participa la Sfânta Liturghie, sau o parte dintre ei, la finalul acesteia.

„Înțelegând pe deplin semnificația acestui gest filantropic, realizat în pragul Săptămânii celei Mari, credincioșii parohiei au dat dovadă de multă receptivitate și implicare civică”, a spus părintele Dorin Sas, de la Biroul de Comunicare al Eparhiei.

Acțiunea a fost coordonată de Ileana Daniela Moldovan, președinta Asociației „Armonia” din Valdemoro, beneficiind de sprijinul mediatic al Primăriei Valdemoro și de suportul logistic al Poliției Municipale.

„Activitatea a fost încununată de succes, participând și câțiva donatori spanioli care locuiesc în apropiere. Având în vedere fluxul mare de donatori, cu mult peste așteptări, pentru următoarea acțiune de donare, se va avea în vedere prezența în teritoriu a două microbuze ale Crucii Roșii”, a spus Elena Fernández Gómez din cadrul Departamentului de Promovare, Comunicare și Imagine al Crucii Roșii din Valdemoro.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: