Conferințe preoțești lunare, în Episcopia Tulcii

Episcopia Ortodoxă Română Tulcea

Conferințe preoțești lunare, în Episcopia Tulcii

    • Conferințe preoțești lunare, în Episcopia Tulcii
      Conferințe preoțești lunare, în Episcopia Tulcii

      Conferințe preoțești lunare, în Episcopia Tulcii

În Protopopiatele Tulcea și Niculițel din cadrul Episcopiei Tulcii au avut loc în zilele de 10 și 11 mai 2016, conferințele preoțești lunare. Acestea au fost prezidate de către Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, însoțit de către preoții consilieri de la Centrul Eparhial.

În deschiderea fiecărei conferințe, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt arhieresc cu referire, pe de o parte, la sărbătoarea Învierii Domnului, iar pe de altă parte, la frumoasele acțiuni filantropice și culturale organizate în perioada premergătoare Sfintelor Paști, la nivelul cercurilor misionare pastorale din cadrul protopopiatelor.

În cadrul conferințelor au fost prezentate referatele: Atitudinea preotului față de atei, indiferenții față de religie și cei de alte credințe de către părintele Laurențiu Irimia de la parohia Poșta, prot. Tulcea și Cultele milenariste. Sfârșitul lumii și concepția creștină ortodoxă despre aceasta de către părintele Florin Lungu de la parohia Măcin II, prot. Niculițel.

După încheierea conferinței preoțești de la Niculițel, Preasfințitul Părinte Visarion a vizitat astăzi și ansamblul paleocreștin de la Niculițel, recent restaurat, care adăpostește martirionul unora dintre cei mai vechi martiri de pe teritoriul României: Sf. Zoti, Atal, Kamasis și Filip, după cum subliniază părintele Felix Neculai, consilier cultural și comunicații media.

Joi, 12 mai 2016, va fi ultima conferință preoțească lunară din Episcopia Tulcii și se va desfășura în Protopopiatul Babadag.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: