Episcopul Chesarie Păunescu a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi
Pe 17 ianuarie 2014 s-au împlinit 126 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire episcop Chesarie Păunescu al Dunării de Jos. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat o slujbă de pomenire în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi.
Totodată, au fost pomeniţi mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului şi teolog de seamă al Bisericii noastre, trecut la Domnul în anul 2005, precum şi episcopul Antim Angelescu al Buzăului, care la botez a primit numele Sfântului Antonie cel Mare.
„Cu bucurie duhovnicească şi cu dor pomenim astăzi pe vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală, magistrul şi dascălul de duhovnicie şi de viaţă în Hristos al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian.
În al doilea rând am pomenit cu multă dragoste şi aducere aminte de luminoasa sa viaţă pe blândul, cuviosul şi milostivul episcop Chesarie Păunescu al Dunării de Jos care, într-o zi de 17 ianuarie vedea lumina zilei şi pe care Dumnezeu l-a dăruit Eparhiei noastre ca un chip hieratic şi un ierarh vrednic slujitor.
De asemenea, în al treilea rând, pomenim pe episcopul Antim Angelescu al Buzăului care a fost unul dintre formatorii duhovniceşti ai chiriarhului nostru pe când Înaltpreasfinţia sa era seminarist la Buzău (…), episcopul Antim primind la botez şi purtând până la momentul intrării în monahism numele Sf. Antonie cel Mare”, ne-a mărturisit pr. Lucian Petroaia, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Au participat preoţi din administraţia eparhială şi din învăţământul teologic gălăţean, elevi seminarişti, precum şi simpli credincioşi.
(Sursa: edj.ro)