„Fă binele în jurul tău! Cu orice preț!” – Pr. Visarion Alexa

Nu trăi doar egoist și cu impulsuri psihice. Încearcă să primești viața, în fiecare zi, ca pe o desfătare, ca pe un dar, nu ca pe o pedeapsă, nu ca pe o corvoadă. Încearcă să-i privești pe oamenii din jur nu ca pe niște surse din care-ți vine tot răul, ci ca pe niște prilejuri de jertfă. Fă binele în jurul tău! Cu orice preț!

Stai, omule, pe loc! De vrei să te trezești, de vrei să treci printr-un act de trezvie, de vrei să vezi, să auzi, cu ochi și cu urechi duhovnicești, ai răbdare! Alege calea jertfei și stai pe loc. Așteaptă! Înfruntă realitatea în care te afli, cunoaște-o, asumă-ți-o. (Sigur, nu facem referire la situații în care se întâmplă abuzuri de orice fel!)

Nu trăi doar egoist și cu impulsuri psihice. Încearcă să primești viața, în fiecare zi, ca pe o desfătare, ca pe un dar, nu ca pe o pedeapsă, nu ca pe o corvoadă. Încearcă să-i privești pe oamenii din jur nu ca pe niște surse din care-ți vine tot răul, ci ca pe niște prilejuri de jertfă. Fă binele în jurul tău! Cu orice preț!

Să rabzi lângă tine un om care are păcate, care are patimi, este un act de mare jertfă. Să-l rabzi, însă, cu dragoste și rugându-te pentru el mai abitir decât pentru tine. Vei vedea că Dumnezeu, pentru rugăciunile tale, va începe să lucreze în viața lui. Nimeni nu este perfect, însă în orice om există o lumină care îi dă o valoare inestimabilă acelui om. Pe aceea căutați să o vedeți. Căutați binele din fiecare om și acoperiți, cu rugăciune, răul din el.

„Iar de vezi un om păcătuind (nu încălcând legea!) acoperă-l cu haina ta să nu-l judece și alții!”. De gânduri rele, de judecăți omenești, de mofturi și de cârcoteli e lumea plină. Suntem oameni ce-L urmăm pe Hristos. Unde e duhul iubirii, unde e nejudecarea? Îmi doresc să văd între noi duhul iubirii care ne cheamă spre sfințenie, nu legile omenești construite de mintea noastră egoistă.

Doi frați din mănăstire au plecat în oraș, iar unul a căzut în păcat cu o femeie. A doua zi, plin de rușine, de vinovăție și de deznădejde, când s-a-ntâlnit cu fratele său, i-a zis că nu se mai poate întoarce în mănăstire. Iar fratele, om cu gânduri dumnezeiești, om cu duhul iubirii și al jertfei, auziți ce-i spune: „Frate drag, și eu am căzut (deși nu se întâmplase lucrul acesta)! Hai însă să ne întoarcem și să cerem iertare la Dumnezeu.”

Cum am fi procedat noi? Ce am fi gândit despre el? Cât ne-am fi îndreptățit? Căutați lumina din oameni! Vedeți binele din ei și puneți peste binele acela binele vostru. Lăsați/ puneți păcatele oamenilor în grija lui Dumnezeu. Nu mai fiți judecători. Cine poate spune despre sine că e drept?

Spune Cuviosul Sofronie: „Cum marinarii cei vechi se uitau pe cer, căutând stelele care îi vor duce mereu acasă, oricât de puternică ar fi furtuna, tot așa și Canoanele bisericii sunt stele care te vor ghida mereu spre Casă.” Ele nu sunt cuie pe care să le batem în capul oamenilor. Biserica nu ar trebui să pedepsească, nu ar trebui să impună reguli și standarde de neatins. În ea sunt reperele noastre, nu norme.

Îmi doresc ca Biserica, prin glasul fiecărui cleric, să spună mereu: „Uite-te spre mine! Vino! Ușa mea e drumul către Casă, în orice colț de lume te-ai afla, în orice suferință ar fi sufletul tău...!”.

De la același autor

Ultimele din categorie