În familie se află o mare parte a răspunderii pentru starea duhovnicească a omului. Pentru ca să scape copiii de feluritele probleme lăuntrice, nu sunt de-ajuns sfaturile, constrângerile, logica și amenințările. Mai degrabă înrăutățesc lucrurile. Îndreptarea vine prin sfințirea părinților. Deveniți sfinți și nu veți mai avea nici o problemă cu copiii voștri. Sfințenia părinților îi scapă pe copii de probleme. Copiii vor crește alături de oameni sfinți, cu multă iubire, care nu-i înfricoșează, nici nu se mărginesc la dăscălire, ci se fac pildă de sfințenie și rugăciune. Părinților, rugați-vă în tăcere, cu mâinile ridicate către Hristos, și îmbrățișați-i în taină pe copiii voștri. Și, când fac neorânduieli, să luați ceva măsuri pedagogice, dar să nu-i forțați. În principal să vă rugați.

De multe ori părinții, și mai ales mama, îl rănesc pe copil pentru neorânduiala pe care a făcut-o, și îl ceartă peste măsură. Atunci, acesta se rănește. Chiar și dacă nu-l cerți în afară, dar îl cerți înlăuntrul tău, și te răzvrătești și îl privești sălbatic, copilul își dă seama. Socotește că mama nu-l iubește. O întreabă pe mama:
– Mamă, mă iubești?
– Da, copilul meu.
Dar el nu este convins. S-a rănit. Mama îl iubește, apoi vrea să-l mângâie, dar el nu primește mângâierea, o socotește fățărnicie, căci a fost rănit.

(Ne vorbește părintele Porfirie, Traducere de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Bunavestire, Galați, 2003, pp. 327-328).