Perfecţiunea se găseşte într-un singur loc şi nu printre oameni

Familie

Perfecţiunea se găseşte într-un singur loc şi nu printre oameni

    • Perfecţiunea se găseşte într-un singur loc şi nu printre oameni
      Perfecţiunea se găseşte într-un singur loc şi nu printre oameni

      Perfecţiunea se găseşte într-un singur loc şi nu printre oameni

Perfecţiunea... Mulţi dintre n oi o caută ani la rând, doar ca să îşi dea seama că este irealizabilă. Nu conştientizăm puterea pe care ne-o aduc slăbiciunile. Ne ascundem defectele şi ne ferim de cei care nu ating exigenţele noastre cu privire la perfecţiune. Această atitudine duce la ignoranţă şi este mortală pentru copiii cu dizabilităţi.

Departe de a atinge standardele promovate de societate, într-o majoritate covârşitoare, copiii imperfecţi sunt eliminaţi înainte de naştere. Spre exemplu, în proporţie de peste 90%, copiii cu sindrom Down sunt victime ale avortului. Această statistică ameţitoare arată că noi, ca societate, nu suntem capabili să-i protejăm pe cei mai nevinovaţi şi care au cea mai mare nevoie de ajutor. Trebuie luată o poziţie pentru ei şi, mai mult decât atât, trebuie schimbată mentalitatea generaţiilor ce vin din urmă, care nu sunt învăţate că oamenii, oricât de diferiţi, sunt la fel de valoroşi şi merită în aceeaşi măsură respect şi protecţie.

Copiii, în general, sunt o binecuvântare. Dar, cum dragoste cu sila nu se poate, nici Dumnezeu nu ne obligă să o acceptăm. În goana noastră după perfecţiune, după împlinire şi satisfacţii, nu ne dăm seama câte lucruri îndepărtăm din noi înşine şi din alţii, pe care le considerăm a fi sub standarde. Dar tocmai acele lucruri ne-ar fi adus împlinirea. Din ignoranţă, nu putem să conştientizăm câte provocări şi bucurii pot veni odată cu „imperfecţiunea”.

Copilul cu deficienţe, avortul şi lupta pentru viaţă

Revenim la problema avortului care, poate fără să ne dăm seama, ne afectează pe fiecare dintre noi. Este o foarte mare problemă de moralitate, spiritualitate şi credinţă, cu atât mai mult dacă se face pe criterii superficiale. În acest an, Departamentul ProVita din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează, în perioada 8-10 noiembrie 2013, a treia ediţie a Zilelor ProVita, abordând tema Copilul cu Deficienţe, greutate sau bucurie a vieţii?. Prin intermediul unor evenimente specifice se încearcă accentuarea unor aspecte sociale, juridice, filantropice şi religioase ce privesc copilul cu deficienţe, pentru că aceştia din urmă fac parte dintr-o categorie discriminată. De aceea se vor organiza o serie de conferinţe pe acest subiect, o expoziţie de picturi şi articole realizate de copii cu deficienţe şi un fotoreportaj dedicat copiilor cu dizabilităţi. Iar pentru a oferi oamenilor ocazia de a vedea care sunt ofertele educaţionale şi ce activităţi au zilnic aceşti copii, ei vor putea participa la Ziua Porţilor Deschise, organizată la Colegiul Tehnic „Ion Holban”, care are ofertă educaţţională şi pentru copiii cu dizabilităţi, şi la Centrul de zi Stejarul.

Firescul situaţiei în care un copil se naşte cu o problemă a căzut victimă unei manipulări constante şi insistente în ceea ce priveşte perfecţiunea. Şi cum omul, în general, e predispus spre a se feri de responsabilităţi, pasul de la persuasiune la convingere este foarte mic. Părintele Radu Brânză, coordonatorul Departamentului ProVita, a motivat alegerea unui astfel de subiect. „De ce copilul cu deficienţe? Pentru că este una dintre temele care preocupă. La prima sesiune de conferinţe, în urmă cu doi ani, a fost, spre exemplu, punctul de vedere al specialistului vizavi de avort. A vorbit teologul, medicul, bioeticianul. În al doilea an am avut mărturia femeilor care au trecut prin experienţa avortului, pentru că ele reprezintă vocea cea mai puternică. În acest an, avem copilul cu dizabilităţi. De ce? Pentru că se gândeşte oarecum nazist: ăsta trăieşte, ăsta moare. Şi noi vrem să arătăm că poate fi frumuseţe şi acolo unde este durere. Teme de abordat sunt, slavă Domnului! Ne gândim, de exemplu, pentru viitor, la un eveniment la care să vorbească numai bărbaţii, pentru că ei, de regulă, sunt consideraţi în afara problemei, avortul fiind considerată treaba femeii”, ne-a explicat părintele Radu Brânză.

„Cea mai puternică armă ProVita este informaţia”

Lupta pentru viaţă se duce în toată lumea de către cei care cred în egalitatea în faţa lui Dumnezeu, indiferent de etapa vieţii, aspect, dimensiuni, capacităţi şi toate celelalte elemente care contribuie la standardele „perfecţiunii”. Toate aspectele legate de fiinţa umană, de la ştiinţă şi până la religie, nu fac decât să sprijine ideea că viaţa există din prima secundă a concepţiei, fără cale de mijloc. De aceea, este foarte important ca oamenii să gândească pentru ei înşişi, ignorând clişeele sociale.

Atitudinea negativă faţă de persoanele cu dizabilităţi duce la un grad foarte ridicat de acceptabilitate a avortului. Din teama de a fi legaţi o viaţă întreagă de fiinţa care are nevoie de sprijin, din frica de stigmatizare, sau din falsa impresie că viaţa celui împovărat va fi un chin, părinţii aleg varianta cea mai uşoară: renunţarea la responsabilităţi. „Prima şi cea mai puternică armă în ProVita este cuvântul, informaţia. Altfel, omul nu ştie. Aşa, plecăm de la experienţa Bisericii, unde orice femeie care avortează spune că nu a ştiut. Şi atunci e clar că trebuie să-i spui, ca femeia să ştie. Cum poţi să-i spui? Prin foarte multe metode, una dintre ele fiind organizarea de evenimente. De aceea, noi încercăm să obişnuim lumea, pentru că e al treilea an de cînd noi facem chestia asta, că undeva, cineva, spune lucrurilor pe nume. Şi ăsta este Departamentul ProVita. Încercăm, repetându-le în fiecare an, să consacrăm zilele de 8-9 noiembrie ca Zile ProVita”, ne-a mai spus părintele Brânză.

Împotriva curentului vin cu mărturii şi încurajări părinţii copiilor cu dizabilităţi. Unii dintre ei nu au ştiut ce-i aşteaptă şi au fost puşi în faţa situaţiei dificile, nevoiţi să lupte pentru viaţă. Alţii ştiau ce avea să urmeze şi au ales să ofere o şansă copilului şi să-şi poarte crucea până la final. Însă nu am întâlnit încă părintele care să spună că şi-ar fi omorât copilul dacă ştia prin ce greutăţi va trece. Pentru că perfecţiunea o găsim într-un singur loc: la Dumnezeu.