Cel care se apropie de căsătorie cu aşteptarea că îi va asigura desfătări uşoare şi satisfacţii narcisiste neoprite va cunoaşte cu siguranţă o dezamăgire îngrozitoare când se va lămuri că Taina Căsătoriei nu doar că nu asigură aceste desfătări, ci presupune o dramatică transformare a sinelui, şi va fi total nepregătit să răspundă provocărilor ei.

Părinţii cinstesc şi respectă căsătoria necondiţionat şi o consideră ca pe o unică şansă de a-l conduce pe om către sferele cereşti ale dragostei şi de a-i oferi dobândirea unirii lui cu aproapele, fără de care nu poate fi om. Nu numai că nu este mai mic cel ce vine către unire, ci este chiar următor celui unu, predică Sfântul Ioan Gură de Aur, iar părintele Elceaninov completează: „În căsătorie, bucuria sărbătorii primei zile ar trebui să se întindă în întreaga viaţă. Fiecare zi trebuie să fie ca o sărbătoare, în fiecare zi soţii trebuie să se arate unul altuia ca oameni noi şi desăvârşiţi...”

Cât de dureroasă şi nepotrivită este situaţia fetei necăsătorite şi ce bogăţie de viaţă găseşte femeia! Nici o idilă nu poate înlocui căsătoria. În idilă, dragostea, oamenii se prezintă în toată bogăţia înfloririi lor, aşa încât nu sunt ei înşişi. Dragostea adaugă atracţia, introduce o imagine inexistentă şi speculativă a realităţii, e şi viaţa celor doi îndrăgostiţi, este o poză ireală, oricât de justificată şi nevinovată ar părea.

Doar în căsătorie oamenii pot să se cunoască pe deplin unul pe altul: minunea simţirilor, apropierilor, cunoaşterea personalităţii unuia și a celuilalt, iar aceasta este atât de minunat si de unic, asemănătoare misticii cunoaşterii lui Dumnezeu. Înaintea căsătoriei omul zboară deasupra vieţii celuilalt, observând-o de afară, doar în căsătorie se adânceşte, intrând în adâncul personalităţii celuilalt. Această bucurie a cunoaşterii reale și a vieţii reale  ne dă sentimentul că am reuşit deplinătatea şi satisfacerea datorită căreia suntem mai bogaţi şi mai înţelepţi.

Biserica Răsăritului a osândit pe deplin şi cu multă emfază oricare subestimare şi desconsiderare a căsătoriei, pe care a tratat-o cu multă sfinţenie şi i-a definitivat locul, spre a nu fi considerată mai puţin sfântă pentru cei care se apropie de sfântul jertfelnic, spre deosebire de Biserica Catolică, aceasta împropriindu-şi teoria augustiniană despre căsătorie, o concepţie desconsideratoare, care acceptă păcătoşenia căsătoriei de dragul naşterii de copii.

(Părintele Filoteu Faros – Părintele Stavros Kofinas, Căsnicia – dificultăți și soluții, Editura Sophia, p. 73-74)