Doi oameni, care înainte să se căsăto­rească trăiau fiecare viaţa sa aparte, ca­re aveau obişnuinţe, vederi deja formate, care aveau fiecare prietenii săi, cunoscuţii săi, încep, odată căsătoriţi, să trăiască o viaţă comună. De­sigur, lucrul acesta nu se poate înfăptui uşor dintr-o dată - este nevoie de multe sforţări venite din dragoste pentru a te adapta unul la celălalt, pentru a învăţa să cedezi şi să găseşti căi de via­ţă care nu sunt împovărătoare pentru nici una dintre părţi. Atunci când în inimă este dragoste, bineînţeles că totul devine uşor, firesc - dar dacă nu avem de-a face cu dragostea autentică, ci cu „îndrăgostirea fiziologică", atunci părţile lasă de la ele pentru o vreme, ca şi cum ar închide ochii la tot ce este dificil în celălalt, ca după aceea, trezindu-se din „delirul patimii", să trăiască un puternic sentiment de repulsie reciprocă. (Protoiereul Vasilie Zenkovskii)

(Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 98-99)