Duhovnicul în familie

Căsătorie

Duhovnicul în familie

    • Duhovnicul în familie
      Duhovnicul în familie

      Duhovnicul în familie

Lucrul cel mai bun este să aibă amândoi soții același duhovnic. Nu bărbatul un duhovnic și femeia altul.

- Părinte, ce cărți îi pot ajuta pe soți?

- Ceea ce ajută pe cei căsătoriți este să nu se îndreptățească nici unul pe sine. Dacă se îndreptățesc pe sine, oricâte cărți duhovnicești ar citi, nu se folosesc. Dacă au intenție bună, dacă au duhovnic și fac ascultare de el, nu vor avea probleme. Fără duhovnic nu se face arbitraj. Lucrul cel mai bun este să aibă amândoi soții același duhovnic. Nu bărbatul un duhovnic și femeia altul. Dacă două lemne vor fi cioplite de doi tâmplari niciodată nu se vor potirivi. În timp ce dacă vor avea același duhovnic, duhovnicul cioplește umflăturile – slăbiciunile – unuia, cioplește și umflăturile celuilalt și astfel se aplanează greutățile.

Desigur, atunci când toată familia are același duhovnic, aceasta este și mai bine. Duhovnicul îi va asculta pe toți și problema ce a apărut o va rezolva potrivit cu situația. Uneori va zori puțin pe tata sau pe mama, alteori îi va chema și pe copii dacă nu va putea trage concluzii din cele ce îi spun părinții. Sau – dacă perechea are probleme și este de vină, de pildă, femeia – îl poate chema pe bărbat ca să-l sfătuiască cum trebuie să se poarte sau va cere unei rude sau cunoscut al lor să ajute cu discernământ.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoință duhovnicească-vol III, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 273-274) 

Citește despre: