O generaţie împuşcată în inimă

Familie

O generaţie împuşcată în inimă

    • O generaţie împuşcată în inimă
      O generaţie împuşcată în inimă

      O generaţie împuşcată în inimă

Bucuria sadică de a vedea sânge, carne sfârtecată, viclenia inteligentă a uciderii, metodele care de care mai variate de a lua viaţa, şi acestea sunt obţinute fără probleme prin practicarea jocurilor de tip shutter.

Preşedintele american Barack Hussein Obama, cu lacrimi în ochi, a vorbit despre necesitatea unor acţiuni concrete împotriva celor care abuzează de armele de foc. Asta după ce un scelerat a intrat într-o şcoală şi a ucis 26 de adulţi şi copii, majoritatea de clasa I. Evenimentul tragic a fost doar unul dintr-un lung şir de crime multiple şi violenţe atroce din clasele copiilor americani, pe care nu le voi mai aminti aici. 

Ca urmare, preşedintele a promulgat imediat câteva legi care să limiteze accesul la arme în Statele Unite şi să interzică armele de asalt, pistoalele cu încărcătoare cu mai mult de 10 gloanţe, precum şi o mai atentă cercetare a cetăţenilor care doresc permis de port armă. Toate sunt măsuri foarte bune, aşteptate de marea majoritate a americanilor.

De acum înainte nu vor mai exista sceleraţi care să intre într-un campus universitar şi să secere totul în jur. De acum înainte, foştii elevi certaţi cu şcoala vor face reverenţe când vor trece prin faţa acestui azil al durerilor. Posesorii de arme de foc cu încărcătoare mici nu vor mai face decât până în 10 victime, decât în cazul în care ar avea la ei mai multe încărcătoare, sau mai ştii, arme. Crimele cu zeci de copii şi profesori vor exista doar în carte de istorie a ororilor, iar societatea americană, unde există peste 270 de milioane de arme de foc, va vieţui paşnic spre un viitor al non-violenţei.

Ceea ce nu spune nimeni este că limitarea controlului armelor nu are nimic de-a face cu accesul publicului la ele, atâta timp cât există zeci de milioane de arme neînscrise, intrate ilegal în ţară şi pentru care nu există permis. Dezbaterea e în toi şi e de bun augur însă...

Copii din America şi din întregul occident, inculsiv în România, se joacă toată copilăria cu jocuri virtuale în care ucid oameni. O fenomenologie atentă a acestor jocuri arată fără putinţă de tăgadă că un copil care împuşcă pe calculator îşi făureşte sistematic o cultură a morţii, un comportament de fiară, în care el este prădătorul, iar ceilalţi prada. Aceste jocuri dau o satisfacţie copiilor atunci când ucid punctele luminoase de pe ecran, aşa încât eudcaţia lor se alientează fundamental. Copilul crede că poate obţine orice prin violenţă, crimă şi suprimarea celor din jur care îi sunt inamici: profesori, educatori, părinţi etc. Bucuria sadică de a vedea sânge, carne sfârtecată, viclenia inteligentă a uciderii, metodele care de care mai variate de a lua viaţa, şi acestea sunt obţinute fără probleme prin practicarea jocurilor de tip shutter.

Cultura filmelor criminale (numite eufemistic de acţiune) inserează subtil în privitor, şi total în copii, conştiinţa unui egocentrism, în care alteritatea trebuie ucisă. Spectatorii filmelor de groază se înfiorează la crimele monstrului din spatele sticlei, însă se bucură la uciderea lui de către poliţie. Aşadar, oricine credem noi că este rău, este bine să fie omorât, de dragul binelui, nu-i aşa? Filme care au făcut istorie la noi şi aiurea, în care un singur pachet uman de muşchi omoară mii de oameni, au impregnat definitiv în minţile curate ale copiilor o mentalitate agresivă, efectivă, în care moartea altora este justificată şi necesară (Commando, Universal Soldier, Rambo etc.). De asemenea, atracţia oamenilor pentru omor, crime, accidente, este extrasă dintr-o mentalitate egoistă, în care mortul trebuie să fie întotdeauna celălalt, în care omul se bucură ascuns că nu e el victima. Cu toţii am văzut cum încetinesc toate maşinile la vreun accident, doar doar or vedea ceva sânge sau creier pe asfalt.

În final, lipsa educaţiei valorilor tradiţioanale este răspunzătoare de avalanşa de crime din şcolile americane. Un fost guvernator al statului Arkansas, Mike Huckabee, a sintetizat admirabil această problemă a educaţiei seculare occidentale:

„Ne întrebăm de ce atâta violenţă în şcolile noastre, însă l-am dat afară sistematic pe Dumnezeu din şcolile noastre. Ne mirăm de ce atâtea carnagii în şcoli? Pentru că le-am făcut locuri în care nu dorim să se vorbească despre eternitate, viaţă, responsabilitate, iubire. Nu numai frica de poliţie dacă suntem prinşi, ci mai ales frica de Judecata lui Dumnezeu. Dacă nu credem în Dumnezeu, nu ne e frică de Judecată”.

Deseori vin la spovedanie copii mici, de 7-10 ani, care păstrează în luminile ochilor acea aură de rai a făpturii nevinovate. Hormonii nu şi-au făcut încă apariţia, vinovăţia şi răutatea sunt încă incipiente, bucuria şi energia imense sunt la vedere. Când îşi pleacă creştetul sub patrafir pentru spovedanie, îi întreb, mai ales pe băieţi: „Joci jocuri cu împuşcături?”. De cele mai multe ori răspunsul este DA. Atunci urmează un adevărat registru de persuasiune în care încerc să-l conving pe copil cât sunt de rele aceste jocuri, cum îţi dau dorinţa de ucidere, apetitul pentru violenţă şi dependenţa de adrenalina criminală. Unii sunt îndârjiţi în voia lor de a ucide pe cei răi, de a face curăţenie în lume prin moarte. Însă cei mai mulţi înţeleg că miza unui shutter este de fapt alienarea de viaţa veşnică, transformarea noastră în animale de pradă, violenţa justificată etic, performaţa obţinută prin răutate, transformarea minţii în câmp de război cu Dumnezeu, zidirea iadului în suflet pentru ca mai apoi să se reverse în lume.

Citește despre: