Busola din desenele copiilor noștri

Cuvinte duhovnicești

Busola din desenele copiilor noștri

    • Busola din desenele copiilor noștri
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Lucrurile care ne rănesc cel mai tare sunt chiar lucrurile care ne duc spre Cel de care avem cea mai mare nevoie. Izvorul suferinței ne duce spre Cel al vindecării. Toate umbrele de pe pânza vieții ne duc spre Sursa luminii. Toate umbrele ne duc la Dumnezeu.

Cu toții suntem precum copii care abia învață să deseneze, uimiți de umbre și nuanțe. Începem cu forme și culori simple, gândind că de fapt desenăm lumea așa cum o vedem. Însă primele reprezentări ale lumii sunt plate, brute și fără adâncime. Arta fiecăruia are o frumusețe inocentă proprie, o frumusețe care este premiată, prinsă cu un magnet pe ușa frigiderului.

Unul dintre motivele pentru care ne pictăm viețile în această manieră este acela că nu înțelegem rolul pe care îl are lumina asupra a ceea ce vedem. Unghiul și intensitatea luminii afectează în mod cert culorile obiectelor în sine. Însă, mai important decât atât, poziția luminii determină locația umbrelor. Când soarele este sus pe cer la amiază, umbrele sunt precum cârtițele, abia vizibile și nu-și scot nasul de sub pământ decât cu câțiva centimetri. Dar la apus, până și cele mai mici obiecte capătă niște umbre infinite. Astfel, aceleași obiecte văzute în momente diferite ale zilei devin imagini ce nu se aseamănă una cu cealaltă.

Odată ce ne gândim la importanța artistică a umbrelor și ni se atrage atenția asupra lor, totul devine clar că fără umbre ceva îi lipsește desenului. Însă pentru un copilaș, aceste gânduri nu vin aproape niciodată de la sine. De aceea, majoritatea desenelor de pe frigider nu au umbre. Inocența vârstei se mulțumește să reprezinte soarele ca un cerc galben iar familia ca pe niște „bețe” zâmbitoare. Aceeași inocență poate nu cunoaște răul sau întunericul, de aceea nu reprezintă umbrele.

Parcă ne imaginăm deja privirea întrebătoare a copilului atunci când îi vorbim despre ele: „Ce rost are să pictez umbrele? Chiar dacă există, de ce să vreau să întunec desenul meu? Oricum, ce mă interesează pe mine, obiectele sunt acolo, așa că de ce să mai pictez și altceva? Nu e de ajuns să pictez un copac? De ce să mai pictez și umbra lui?”

Adâncimea umbrelor este cea a distanței dintre ceea ce ne dorim și cea ce trăim.

Chiar și ca adulți, majoritatea dintre noi ne întocmim albumele foto într-o manieră asemănătoare. Plătim sume importante fotografilor profesioniști pentru a surprinde momente în timp când toată lumea, de la tată la copil se silește să zâmbească în același timp. Facem poze la petrecerile de zi de naștere, nunți, picnic, plimbări în parc și reuniuni de familie și ne umplem albumele foto cu ele. Însă nu ne grăbim să scoatem aparatul de fotografiat atunci când ne certăm cu familia, la divorț, depresie, dureri de stomac sau când ne aflăm în camera de spital. Acestea sunt momentele ce ne umbresc viața și pe care nu ne grăbim să le surprindem. Albumele nu spun povestea trecutului nostru ci pe cel pe care ni l-am fi dorit. Așa cum spunea cineva odată „când ne povestim trecutul cu toţii trişăm.”

Întunericul, răul, moartea şi umbrele ne fac pe toţi să fim neliniştiţi. Aşa că întrebarea inocentă a copilului „Ce rost are să pictez umbrele?” este una foarte bine pusă. La ce sunt bune? Dacă nu putem scoate umbrele din viața reala, așa să fie. Dar atâta timp cât putem să controlăm reprezentările sale, de ce să punem și umbre? Chiar dacă am întins o pensulă în culori închise, de ce să le punem pe pânză?

Răspunsul la această întrebare devine evident atunci când ne gândim cu atenție la sursele de lumină prezente în numeroase tablouri pe care le-am văzut. În câteva dintre acestea, sursa de lumină este prezentă printr-un cerc ce reprezintă soarele, câteva raze ale unei lampe sau jocul flăcării unei lumânări. În aceste simple exemple, avem nevoie de imaginație ca să anticipăm direcția în care vor cădea umbrele. Doar la simpla trasare a unei linii de la sursa de lumină la obiect, apoi mișcând puțin mai în spate se va obține o umbră. Nimic surprinzător. Dar cum rămâne cu picturile în care nu există nicio sursă de lumină? Ce vedem într-o pictură atunci când lumânarea pâlpâie în spatele unei cărți, când lampa este in camera cealaltă sau soarele se află în spatele pânzei?

Acum importanța umbrelor crește într-adevăr. Atunci când sursa de Lumină în sine devine invizibilă, singura modalitate de a o detecta este de a urmări unghiurile umbrelor ce duc la ea. Căci, vedeți dumneavoastră, toate umbrele duc la Lumină. Direcția umbrei este mereu determinată de direcția Luminii. De aceea, este greu să localizăm soarele în desenele copiilor, decât dacă îl desenează ei. De vreme ce umbrele nu curg spre obiecte din nicio direcție, nu avem de unde să știm dacă soarele este la est, vest sau deasupra capului. Dar când un pictor experimentat reprezintă mai multe obiecte ale căror umbră se întinde până spre vest, ne dăm seama imediat că partea opusă a cerului este încălzită de primele raze ale soarelui. Și dacă același pictor descrie același obiect în culori deschise, cu umbre de doar câțiva centimetri spre est, știm că soarele amiezii și-a intrat în rol și că obiectele îndură căldura amiezii. Chiar dacă sursa de lumină nu este pictată pe pânză, umbrele ne vor arăta mereu unde este soarele. Aceste linii de întuneric converg la un moment dat într-un punct luminos.

La fel se întâmplă și cu umbrele vieții noastre. Durerea, frământările, momentele de cumpănă, de neajutorare, de suferință, toate acestea sunt umbre, linii întunecoase pictate precum fumul gros deasupra unei fabrici. Ar putea fi tentant să pierdem din vedere pictura în sine și să ne concentrăm doar asupra umbrelor și în cele din urmă să cădem în ele ca și cum ar avea aceeași forță ca a unei găuri negre. Și într-adevăr, dacă privim doar spre întuneric, nu vom vedea niciodată lumina la timp pentru a ne și ajuta.

Dar dacă facem un pas înapoi și luăm în considerare direcția umbrelor, acestea se transformă dintr-un blestem într-o busolă ce ne ghidează spre lumină. Precum acul de fier negru al compasului, descoperim că fiecare umbră ne indică adevărata direcție a nordului. Urmați umbra muntelui care vă va duce la el și de cealaltă parte a sa veți găsi și soarele. Urmați umbra copacului care vă va conduce la copac și de cealaltă parte veți găsi și soarele. Urmați suferința la sursa ei și de partea cealaltă îl veți găsi pe Dumnezeu.

Într-adevăr, lucrul rău care ne blochează calea spre Dumnezeu se află în primul rând în ceea ce cauzează umbra. Dar cu o fărâmă de înțelepciune, putem urma întunericul ca pe dâra de firimituri ce i-a dus pe Hansel și Gretel acasă.

Divorțul, promiscuitatea, mamele necăsătorite, violul, bolile venerice sunt urmele purulente pe care le pictăm pe pânza vieții noastre. Însă dacă le luăm urma pentru a găsi sursa, găsim ceea ce a început ca un păcat trupesc, ca încălcarea normelor căsătoriei. Și când ne uităm la cealaltă parte a căsătoriei, îl găsim pe Dumnezeu ca Autor al unei căsătorii curate și binecuvântate.

Furtul, delapidarea, escrocheriile, impozitele mari, și chiar adulterul, duc la sursa lăcomiei. Lăcomia este încălcarea poruncii de a ne iubi unii pe alții. Și când privim spre cealaltă parte a poruncii Îl găsim pe Însuși Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.

Ura, indiferența, furia, crima toate își au rădăcina în necinstirea aproapelui, creația lui Dumnezeu. Și când privim spre cealaltă parte a poruncii Îl găsim pe Însuși Dumnezeu.

Astfel lucrurile care ne rănesc cel mai tare sunt chiar lucrurile care ne duc spre Cel de care avem cea mai mare nevoie. Izvorul suferinței ne duce spre Cel al vindecării. Toate umbrele de pe pânza vieții ne duc spre Sursa luminii. Toate umbrele ne duc la Dumnezeu.

Pentru aceia dintre noi care sunt atinşi de întuneric, umbrele ne dau speranţă căci ele sunt busole ce ne indică direcţia Luminii. Ochii nevindecaţi ar putea să nu se adapteze pentru a privi direct la Izvorul Luminii și al Vieții. În condiția noastră de oameni decăzuți, vederea nemijlocită a Luminii ne-ar omorî pentru că nimeni nu îl poate vedea pe Dumnezeu și să trăiască.

Însă ce putem face este să ne îndepărtăm de umbre. Putem să le vedem, să le întoarcem spatele și apoi să urmăm Izvorul Luminii care se află undeva în apropierea pânzelor noastre. Trebuie să vedem umbrele să trecem în spatele lor și dacă facem asta sigur ne vom găsi față în față cu Dumnezeu.

Traducere și adaptare:
Citește despre: