Fragmente din moaştele Sfântului Nectarie de Eghina vor rămâne la laşi (2006)

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Fragmente din moaştele Sfântului Nectarie de Eghina vor rămâne la laşi (2006)

Mulţime mare de oameni a participat ieri la sfinţirea altarului Bisericii „Sfântul Nectarie” din cartierul ieşean Alexandru cel Bun. Pelerini din ţară şi credincioşi din municipiul Iaşi au venit la biserica Sfântului Nectarie pentru a se putea închina apoi moaştelor acestuia, deoarece un fragment din preţiosul odor a fost dăruit bisericii ieşene de către Înalt Prea Sfinţitul Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses şi Eghina.

Atmosfera a fost impresionantă, de mare sărbătoare, fiecare credincios purtând în mâini câte o ofrandă (icoane, bucheţele de flori şi busuioc, lumânări) pe care să o dăruiască bisericii. Cele câteva mii de oameni au umplut atât biserica, cât şi curtea care împrejmuieşte lăcaşul de cult, formându-se un rând de credincioşi de câteva sute de metri. Încă de la primele ore ale dimineţii, PS Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului, PS Casian, Episcop, al Dunării de Jos, şi PS Timotei, Episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, au săvârşit slujbele Utreniei şi ale Sfintei Liturghii, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la Strană au fost date de corul Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi.

Sfântul Nectarie va locui de acum şi în cartierul Alexandru cel Bun

Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sosit în jurul orei 10.00 la Biserica „Sfântul Nectarie" din cartierul Alexandru cel Bun împreună cu delegaţia din Grecia, din care au făcut parte IPS Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses şi Eghina, maica Teodosia, stareţa Mănăstirii “Sfânta Treime” din Eghina, şi un grup de maici şi clerici greci, care au dorit să participe la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi. La evenimentele de ieri au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, printre care preşedintele Consiliului Judeţean, Lucian Flaişer, primarul şi viceprimarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, respectiv Constantin Neculau, şi numeroşi oameni de afaceri. Toţi aceştia au fost întâmpinaţi în mod tradiţional cu pâine şi sare. Copii îmbrăcaţi în costume tradiţionale populare, elevi ai şcolilor din cartierul Alexan-dru cel Bun, au dăruit ierarhilor buchete de flori. De asemenea, oficialităţile au fost întâmpinaţi prin intonarea imnului naţional de către fanfara militară.
Slujba de Sfinţire a altarului a fost oficiată după cea a Sfintei Liturghii. Acest fapt a fost explicat de către înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: „În mod normal, Sfânta Liturghie se săvârşeşte după sfinţirea bisericii, dar astăzi, ca să dăm credincioşilor posibilitatea să se închine la moaştele Sfântului Nectarie îndată după sfinţirea altarului, am săvârşit Sfânta Liturghie. Slujba aceasta de sfinţire a Sfântului Altar este parte din sfinţirea bisericii întregi, care va avea loc după ce biserica va fi împodobită cu pictură. Noi sfinţim masa Sfântului Altar deoarece această prezenţă a moaştelor Sfântului Nectarie trebuie să fie pusă în legătură cu moaştele sfinţilor martiri care sunt aşezate în piciorul Sfintei Mese. Iar afară de aceste sfinte moaşte avem şi moaştele Sfântului Nectarie de la Eghina. Înalt Prea Sfinţitul Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses şi Eghina, a avut o bunăvoinţă deosebită hotărând ca în această biserică să rămână pentru totdeauna un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina. Pentru acesta noi îi mulţumim în mod deosebit, dar şi maicii stareţe Teodosia, de la Mănăstirea «Sfânta Treime» din Eghina, care este aici prezentă. Prin bunăvoinţa lor a fost posibilă aducerea moaştelor la Iaşi, hotărând ca la această biserică să rămână un fragment din moaştele Sfântului Nectarie".

Prima biserică din România închinată Sfântului Nectarie Taumaturgul

La rândul său, IPS Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses şi Eghina, a rostit un cuvânt de binecuvântare, prilejuit de dăruirea unei părticele din moaştele Sf. Nectarie bisericii din Iaşi care poartă acest hram: „Trăim astăzi Pastile acestei parohii, şi am dăruit şi aţi primit lumina exact ca în noaptea de înviere. Noi personal, toţi cei din delegaţia cu care am venit din Grecia, trăim o adâncă emoţie şi o înaltă bucurie, este pentru prima dată în viaţa noastră. M-a surprins în mod plăcut această evlavie pe care o exprimaţi pentru  Sfântul Nectarie. Îmi exprim felicitările mele faţă de părintele paroh şi către toţi binefăcătorii acestei parohii. Noi vom oferi înalt Prea Sfinţitului Daniel un fragment din moaştele Sf Ierarh Nectarie de Eghina, pentru a-l da parohului acestei biserici şi pentru a rămâne în această biserică în vecii vecilor, atât timp cât va rezista şi lăcaşul de cult. Această părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina cuprinde întreaga binecuvântare a moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie".
Mulţumind pentru preţiosul dar al delegaţiei Greciei, Înalt Prea Sfinţitul Daniel a spus: „Dăruirea moaştelor Sfântului Nectarie este cea mai mare binecuvântare adusă acestei biserici şi comunităţi. Nu există o distincţie şi o onoare mai mare dăruită unui preot paroh. Aşa cum în fiecare părticică din Sfânta Euharistie se află Mântuitorul, tot aşa prin aceste moaşte, prin acest fragment din moaştele Sfântului Nectarie noi primim persoana Sfântului Nectarie, care este rugător pentru noi în ceruri".
A fost înmânată apoi în mod solemn şi oficial racla cu moaştele Sfântului Nectarie, care va rămâne la Biserica „Sfântul Nectarie". „Biserica din cartierul Alexandru cel Bun este prima biserică din ţară cu hramul Sfântului Nectarie de la Eghina care este terminată. Mai sunt unele biserici în ţară care se vor construi şi vor purta hramul Sfântului Nectarie de la Eghina. Însă aceasta este prima biserică terminată care are deja altarul sfinţit, iar la sfinţirea sa au fost şi moaştele „ Sfântului Nectarie", a spus înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

„Sfântul Nectarie, cu ajutorul dumneavoastră, are încă o casă"

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a oferit mai multe diplome de onoare „Ştefan cel Mare şi Sfânt" pentru a onora pe cei care au lucrat cel mai mult la Biserica „Sfântul Nec-tarie" din cartierul Alexandru cel Bun, printre care şi una în care au fost menţionaţi 140 de binefăcători ai acestui sfânt lăcaş. De asemenea, maicii Teodosia, stareţa Mănăstirii „Sfânta Treime” din Eghina, i-a fost oferită cea mai mare distincţie pentru clerici şi monahi, şi anume Crucea Moldavă.
IPS Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses şi Eghina, a ţinut şi el să felicite pe toţi cei care au contribuit la construirea acestei biserici care poartă hramul Sfântului Nectarie de Eghina: „Îmi exprim felicitările mele faţă de toţi cei care au contribuit la ridicarea bisericii. Cu puţin timp în urmă, sfinţind Sfânta Masă, am cântat «Veşnică pomenire ctitorilor sfintei bisericii acesteia». De multe ori, în timpul unei zile, făcând slujbă, dumneavoastră veţi fi pomemţi ca şi ctitori şi binefăcători ai acestui locaş ceea ce reprezintă o mare binecuvântare. Sfântul Nectarie, cu ajutorul dumneavoastră, are încă o casă şi aici la Iaşi, unde va fi slăvit şi i se vor cânta imne în cinstea lui. În felul acesta vom fi şi noi uniţi pentru că sfinţii par să desfiinţeze graniţele timpului şi ale spaţiului şi sunt prezenţi în fiecare loc şi în fiecare clipă unde se fac rugăciuni în numele lor. În mod special, Sfântul Nectarie este prezent acolo unde se află fragmente din moaştele lui".
Maica Teodosia, stareţa Mănăstirii „Sfânta Treime", a dorit să adreseze câteva cuvinte celor prezenţi la Biserica „Sfântul Nectarie": „Vă mulţumim pentru frumoasa primire pe care ne-aţi făcut-o şi dorim ca harul Sfântului Nectarie să vă ajute pe toţi. Noi, cei care slujim acolo, la Mănăstirea «Sfânta Treime», conştientizăm nevrednicia noastră. Acolo însă există un har si o binecuvântare specială. Cel care se închină la mănăstirea noastră la sfintele moaşte pleacă cu totul şi cu totul reînnoit nu numai vindecat de bolile trupeşti, ci şi înnoit duhovniceşte. Motivul care face ca oamenii să plece astfel sunt moaştele Sfântului Nectarie. Pocăinţa neîncetată pe care o avea şi o practica, credinţa pe care o avea în Dumnezeu a făcut însă ca el să Se atât de cunoscut în toată lumea. Acest mesaj este transmis credincioşilor din România şi a celor din Iaşi în special".
După sfinţirea altarului Bisericii „Sfântul Nectarie", credincioşii, bărbaţi şi femei, s-au putut închina în Sfântul Altar la moaştele Sfântului Nectarie, la Sfânta Evanghelie, la icoanele şi sfânta cruce, aşezate pe Sfânta Masă. De asemenea, credincioşii au putut săruta şi veşmântul Sfintei Cuvioase Parascheva care a fost aşezat la intrarea în Sfântul Altar.

„Dacă aici am construit o biserică, în sufletele oamenilor s-au construit catedrale"

În urmă cu 11 ani, pe data de 9 septembrie 1995, s-a sfinţit locul unde avea să se construiască Biserica „Sf. Nectarie". Timp de cinci ani de zile s-a lucrat la proiectul de construire a bisericii, proiect ce a suferit numeroase modificări datorită condiţiilor amplasamentului, respectiv a stâlpilor de înaltă tensiune, a blocurilor din preajmă şi a podului care traversează cartierul Alexandru cel Bun. În anul 2000 s-au început efectiv lucrările de construire a bisericii realizându-se groapa pentru fundaţie. Dimensiunile pe care biserica le are astăzi sunt de-a dreptul impresionante: 51 m înălţime, 55 m lungime şi 25 m lăţime, biserica numărând 3 turle mari şi alte 7 mici. În tot acest timp în care s-a lucrat la construcţia bisericii, slujbele se efectuau în capela din lemn construită în apropierea bisericii mari. Pe terenul care împrejmuieşte biserica urmează a se construi o casă socială multifuncţională care va cuprinde o casă de prăznuire, o sală de conferinţe, o bibliotecă, dar şi camere de odihnă pentru pelerini sau bătrâni. Ieri, profund emoţionat, părintele paroh Petrică Lehaci a declarat: „Sunt profund emoţionat de tot ceea ce se întâmplă în biserica noastră astăzi. Prea Sfinţitul Casian mă strângea la un moment dat de mână şi mi-am dat seama că nu visez, este realitate. Am avut multe bucurii în viaţă, am avut şi multe necazuri dar cred că această bucurie le întrece pe toate. Pentru mine, venirea la Iaşi şi în special în această biserică, ce va rămâne pentru totdeauna «a moaştelor Sfântului Nectarie», are o semnificaţie deosebită. Ne place de multe ori să primim daruri la zile aniversare, la zilele mari când sărbătorim ceva. Pentru mine ziua de astăzi este o zi deosebită. Astăzi, eu împlinesc 28 de ani de preoţie. Nu a fost pen-tru că aşa am vrut eu, ci Bunul Dumnezeu a rânduit ca la această zi aniversară să sfinţim Sfântul Altar al acestei biserici. Aş dori să mulţumesc înalt Prea Sfinţitului Efrem, înalt Prea Sfinţitului Daniel, prea cuvioaselor maici şi întregii delegaţii din Grecia care au fost astăzi aici şi tuturor celor care m-au ajutat la ridicarea acestei biserici. Trebuie să ştiţi că aceşti ctitori pleacă de la cei care au cumpărat o lumânare, o icoană, o candelă de la biserica noastră. Nu-i pot uita niciodată pe cei care m-au ajutat să ajung aici. Am încercat întotdeauna să fim la înălţimea vocaţiei şi chemării de preot şi a misiunii pe care o am. Cu toate că am trăit şi momente deosebite, am avut necazuri mari, am avut o cruce deosebită, pentru că ştim că atunci când începi un lucru atât de mare nu este uşor. Bunul Dumnezeu şi Sfântul ocrotitor Nectarie ne-a ajutat să fim aici. Mă bucur că sunt şi cei trei doctori în mijlocul nos-trucare m-au ajutat în cele trei intervenţii chirurgicale pe cord deschis pe care le-am avut. As-tăzi nu a fost nevoie de intervenţia lor pentru că a venit alt doctor, tămăduitor, care m-a întărit pentru a trăi astăzi o clipă de imensă fericire. Când am plecat în Grecia, ca delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, rugându-mă Sfântului Nectarie, citindu-i acatistul, mi-am promis că vom săvârşi Sfânta Liturghie timp de 40 de zile, aici, la acest altar, pentru că ne-a ajutat să ducem la îndeplinire această mare misiune. S-au întâmplat aici la biserica noastră minuni. Chiar aici, în Sfântul Altar sunt persoane care au beneficiat de minunile Sfântului. Am întâlnit în Grecia scrisori ale unor ie-şeni care ţineau să mulţumeas-că  pentru  binefacerile Sfântului Nectarie. Înalt Prea Sfin-ţite Părinte Mitropolit Daniel, în mod simbolic, doresc să oferiţi tuturor ctitorilor, celor care au ajutat aici, distincţia de stavrofori. Toţi sunt purtători de cruce. În mod simbolic, această cruce a mea o ofer tuturor celor care m-au ajutat. În momentele grele ei au fost cei care s-au rugat pentru mine, ei sunt cei care au postit, ei sunt cei care m-au vizitat la spital şi aceia m-au întărit în rugăciune şi iată, poate astăzi trebuia să fiu în altă parte, însă am ajuns aici prin rugăciunea şi jertfa lor. În spital am simţit întot-deauna că s-a realizat această biserică cu o jertfă. Dacă aici am construit o biserică de asemenea dimensiuni, în sufletele oamenilor s-au construit catedrale, pentru că au fost permanent, permanent, permanent alături de noi. Şi când eu eram în spital, aici oamenii lucrau la minus 30 de grade Celsius şi puneau acoperişul şi se tencuia biserica. Iar credincioşii aduceau mâncare, şi cu jertfa lor şi cu bunătatea lor s-a făcut toate acestea".
După acest cuvânt, părintele paroh Petrică Lehaci a dăruit delegaţiei din Grecia daruri care să reprezinte elemente ale tradiţiei româneşti.

“Aici ne este mântuirea, aici e speranţa”

La slujbele Utreniei, Sfintei Liturghii şi a celei de sfinţire a altarului Bisericii “Sfântului Nectarie" din cartierul Alexandru cel Bun au luat parte câteva mii de credincioşi, nu doar din Iaşi, ci şi din alte zone ale ţării. Cea mai mare parte a pelerinilor din ţară au venit zilele trecute la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva şi au rămas în Iaşi pentru a asista şi la evenimentul de ieri, de la Biserica „Sfântul Nectarie". Ei au aşteptat cu răbdare la rând pentru a se închina la moaştele Sfântului Nectarie, dar şi la Sfânta Evanghelie şi la icoanele din Sfântul Altar. Iată care erau gândurile unora dintre credincioşii participanţi ieri la evenimentele de la Biserica „Sfântul Nectarie" din cartierul Alexandru cel Bun:
„Ştiu că Sfântul Nectarie a fost arhiereu, a avut multe chinuri de suferit, însă, ajungând director al unei şcoli teologice, şi-a recâştigat prin strădanie, credinţă, faima pe care şi-a pierdut-o. Este un mare lucru să te închini la moaştele lui. Asta o dovedeşte mulţimea de credincioşi care au fost şi ieri la Catedrală, şi astăzi aici. Este un mare lucru faptul că noi în Iaşi o să avem o părticică din moaştele Sfântului Nectarie, este o binecuvântare atât pentru noi, cât şi pentru toată România." (Pavel Lala, student la Facultatea de Teologie “Dumitru Stăniloae” din Iaşi)
„Sfântul Nectarie este făcător de minuni şi ajută foarte, foarte mult pe cei bolnavi de boli incurabile, şi pe cei ce cred cu adevărat în Dumnezeu şi în sfinţii Săi. Aici, la Biserică, ne este mântuirea, aici e speranţa. Am venit aici cu un gând de mai bine, de sănătate. Nu se poate descrie în cuvinte bucuria că o parte din moaştele sale vor rămâne aici. E o bucurie imensă. E un dar de la Dumnezeu pentru cartier pentru noi toţi. Am emoţie şi sunt foarte înfrigurată. Şi ieri am stat la Cuvioasă la rând. Nu-i vorba de oboseală, vin cu mare plăcere la Biserică..." (Prisecariu Corina, casnică, Iaşi)
„Sfântul Nectarie este vindecătorul cancerului. Am venit aici pentru dragostea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului şi a Sfântului Nectarie. Nu sunt din Iaşi, dar am auzit la Radio Trinitas că moaştele Sfântului Nectarie vor fi aduse la Iaşi. Am fost ieri la Cuvioasă şi m-am închinat şi astăzi am venit aici la biserică, unde nu rămân doar moaştele Sfântului Nectarie, ci rămâne în suflet o dragoste a lui Dumnezeu, o putere, o linişte şi o credinţă.." (Măria, 68 de ani, Putna)

(Lucian Apopei - Ziarul Lumina, 16 octombrie 2006)


 

Citește despre: