Ce înseamnă Sfânta Parascheva pentru dumneavoastră? (2006)

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Ce înseamnă Sfânta Parascheva pentru dumneavoastră? (2006)

Am discutat săptămâna aceasta cu trecătorii despre Sfânta Parascheva şi evlavia credincioşilor faţă de sfinţenia ei. „Întotdeauna când am avut ceva pe inimă, i-am spus ei şi am simţit ajutorul pe care mi l-a dăruit"; „Sfânta Parascheva este o reflectare a vieţii mele interioare. Este cert că în fiecare an, de Sfânta Parascheva, se întâmplă ceva cu mine, se întâmplă ceva în interiorul meu"; „Cred că cel mai mult pe aceşti oameni care vin aici îi atrag minunile ei, iar aceste minuni se întâmplă şi în zilele noastre"; „Într-o zi mă durea foarte tare capul şi m-am aşezat la rând la sfântă. Când am ajuns lângă raclă, îmi trecuseră toate durerile"; „Sfânta Parascheva este sfânta noastră, este sfânta Iaşului. Suntem bogaţi!". Însă vă lăsăm să vă convingeţi singuri de bucuria intervievaţilor noştri cu privire la cultul Sfintei Parascheva.

„Ajutorul ei pur şi simplu îl simţi"

Liliana Roibu, 33 de ani, vânzătoare: "Este o zi importantă. Sunt Sărbătorile laşului în această perioadă, iar pe noi cei de aici ne încarcă parcă aceste sărbători, mai ales că vin foarte mulţi pelerini din toată ţara. Noi care suntem de loc din Iaşi mergem mai des la Cuvioasa, iar eu personal pot spune că am simţit ajutorul ei".

Elena Nicolae, 57 de ani, casnică: "Pentru mine este cea mai mare sfântă. Având în vedere că i se mai spune şi Sfânta Vineri, eu o cinstesc pe Sfânta Parascheva în fiecare vinere de peste an. De dimineaţă până seară postesc - aşa am învăţat de la părinţii mei - pentru că este cea mai importantă zi, vinerea fiind şi ziua în care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Oh, Sfânta Parascheva m-a ajutat de multe ori. De exemplu, când am avut un băieţel bolnav şi am venit cu el la catedrală, când am pus mâna pe sfântă, a căzut. Aşa de mare a fost puterea ei sfântă (n.r-începe să plângă), încât a doborât boala. Şi copilul meu suferea din naştere de mai multe ori. Apoi s-a vindecat, iar acum este mare şi lucrează ca agent de pază. Şi el a crescut cu evlavie, faţă de sfânta care l-a vindecat. Mult o iubim. Chiar şi acum vin de la ea, că trec destul de des. Am fost până la Primărie şi am trecut şi pe la ea să aprind câteva lumânări. Se vede clar că este o sfântă mare, pentru că la hram vin sute de mii de oameni credincioşi. E o zi mare ziua ei. Pregăteala care are loc cu atâtea zile înainte... nici nu am cuvinte să spun ce bucurie mare este pentru mine această zi!"

Viorel Nimerincu, 50 de ani, avocat: "Sărbătoarea Cuvioasei a devenit şi o ocazie bună pentru comercianţii de toate felurile ca să-şi vândă produsele. Din punct de vedere spiritual, sărbătoarea este mult mult mai mare. Ea este cinstită nu numai de ziua ei, ci în fiecare zi, zeci de credincioşi calcă pragul catedralei pentru a i se închina. Întotdeauna când am avut ceva pe inimă i-am spus ei şi am simţit ajutorul pe care mi l-a dăruit. Eu merg la ea aproape la săptămână. Când îmi pun în gând să merg la biserică, la ea mă duc".

Nelu, pensionar (fost profesor): Sfânta Parascheva este o sărbătoare a ortodocşilor. Sfânta îi ajută pe oameni dacă aceştia se roagă cu credinţă ei. Şi se poate vedea hramul ei şi lumea aceasta care vine în număr de până la un milion să i se închine. Pelerinajul de pe 14 octombrie este sărbătoare mare şi prilej de înaltă trăire duhovnicească. Eu nu sunt chiar foarte apropiat de biserică, însă cred în Dumnezeu şi în sfinţii Lui. Şi dacă crezi, vine ajutorul pe care nu trebuie nimeni să ţi-l spună, ci pe care pur şi simplu îl simţi tu".

Angela Andrei, 62 de ani, pensionar CAP: Ne rugăm ei pentru sănătate, pentru iertare de păcate, pentru îndeplinirea dorinţelor. Bine, eu mă rog şi Maicii Domnului şi Domnului nostru Iisus Hristos, la toţi. Eu vin din judeţul Neamţ pentru a merge la spital, dar înainte am venit aici, la Mitropolie să mă rog la Cuvioasa Parascheva. Ştiu că n-am să pot să vin la hram, că sunt bolnavă, dar eu sunt foarte mulţumită că am ajuns aici. Mă rog mult la Sfânta Parascheva, dar şi la alţi sfinţi. Acatistul ei îl spun miercurea, al Sfântului Nicolae joia, vinerea a Preasfintei Fecioare Măria. Şi simt foarte mult ajutor după ce citesc aceste acatiste".

„Dacă te rogi cu tot sufletul, nu-ţi lasă nici o dorinţă neîmplinită"

Iuliana Creţu, 26 de ani, preparator universitar: "Este cert că în fiecare an de Sfânta Parascheva se întâmplă ceva cu mine, se întâmplă ceva în interiorul meu, însă, din păcate, nu pot menţine acestă purificare ce are loc atunci prea mult timp. Şi sunt mulţi oameni pe care Sfânta Parascheva îi schimbă. Din păcate, din punctul meu de vedere» de Sfânta Parascheva este prea mult circ. În loc să fie o reflectare asupra sufletului, asupra credinţei, devine, aşa, o distracţie uşor kitsch-oasă. Pentru unii dintre cei care vin aici şi stau la rând la Sfânta Parascheva, ziua de 14 octombrie este zi de trăire duhovnicească la maxim, însă pentru unii - şi nu-mi place să spun asta - poate fi doar- aşa un obicei. Eu nu cred că doar de ziua ei trebuie să venim în număr mare să ne rugăm, ci mereu. Eu zic că cei care vin la Iaşi doar de Sfânta Parascheva nu-şi îndeplinesc întru totul dorinţele, pentru că atunci nu este loc de profunzime. Nu cred că e loc de împlinire atunci, ci doar un punct culminant.
Cred că la Sfânta Parascheva au evlavie atât de mulţi oameni, în primul rând, pentru că este făcătoare de minuni, minuni care se întâmplă an de an, zi de zi, şi nu doar de ziua ei. Dacă vii să te rogi cu tot sufletul, nu-ţi lasă nici o dorinţă neîmplinită. Trebuie să credem. Mă bucur că Sf. Parascheva adună din ce în ce mai mulţi credincioşi, şi mi-aş dori ca acest pelerinaj, prilej de încununare duhovnicească, să fie făcut cu sufletul şi nu doar din obişnuinţă".

Gheorghe, 62 de ani, fost maistru-instructor în învăţământ: "Sfânta Parascheva este o sărbătoare a laşului care datează de mai bine de 300 de ani. Pentru noi, ieşenii este o sfântă deosebită căreia ne rugăm pentru sănătate, pentru ajutor. Într-adevăr, este Sfânta ocrotitoare nu numai a oraşului, ci şi a întregii ţări. Sf. Parascheva a devenit o mare sărbătoare, dar părerea mea e că în preajma zilei de 14 octombrie nu toată lumea vine numai pentru sfinţenie, ci şi pentru că aşa este obişnuită. Eu zic că 60% vin pentru sfinţenie, iar restul, după cum se ştie, şi pentru alte scopuri. Părerea mea că Sărbătorile laşului nu ar trebui să coincidă cu hramul ocrotitoarei noastre pentru că se pierde mult din evlavie".

„Suntem bogaţi”

Ileana Panaite, 58 de ani, maistru-instructor: "Cuvioasa Parascheva este patroana Moldovei, a oraşului şi ne păzeşte de tot ce este rău. Cred în ea şi în minunile ei. Merg la Mitropolie şi de ziua ei, dar stau la distanţă şi ascult Sfânta Liturghie, pentru a-i lăsa pe cei de departe să se bucure de sfinţenia ei. Cred că cel mai mult pe aceşti oameni care vin aici îi atrag minunile ei, iar aceste minuni se întâmplă şi în zilele noastre. De multe ori am simţit ajutorul ei, iar cel mai relevant este atunci când am avut probleme cu fata, probleme care s-au rezolvat. Eu mă rog la toţi sfinţii mijlocitori înaintea lui Dumnezeu. Sfânta Parascheva este sfânta noastră, este Sfânta Iaşului. Suntem bogaţi!"

Andrei Grosu, 12 ani, elev, paracliser la o biserică din Iaşi: "Sfânta Parascheva este o luminătoare a Moldovei. De fiecare dată când merg la ea, îmi oferă ajutor. De exemplu, într-o zi mă durea foarte tare capul şi m-am aşezat la rând la sfântă. Când am ajuns lângă sicriu, îmi trecuseră toate durerile. Unii dintre colegii mei privesc cu indiferenţă pe Sfânta Parascheva, poate pentru că nu au fost educaţi de părinţii lor, dar alţii se roagă ei. Sfânta Parascheva este ocrotitoarea Moldovei, dar ajutătoarea întregii omeniri. Şi de aceea vin la Iaşi mii de credincioşi de peste tot. De fiecare dată când te rogi la ea primeşti ajutor. Toţi sfinţii ne ajută, dar eu cred că Sf. Parascheva este atât de iubită pentru că moaştele ei se află întregi la noi în ţară. Avem privilegiul, Iaşul are privilegiul de-a avea întregi moaştele ei, or în alte oraşe se află doar părticele din moaşte de sfinţi. Probabil din acest motiv vin atât de mulţi credincioşi la Iaşi, la sfântă. Iaşul este bucuros că are, printre mulţi sfinţi, pe Sfânta Parascheva, o comoară".

Alexandru Drăgoiu (foto mare), 69 de ani, profesor de matematică: "Prea Cuvioasa Sfântă Parascheva este ocrotitoarea Moldovei. Eu merg, de regulă, o dată la o săptămână, pentru că sunt din Iaşi. Sfânta este atât de cinstită pentru că a apărat mereu Moldova de ploi, de frig, de secetă. Este ocrotitoare, mijlocitoare şi ajutătoare. După părerea mea, socotesc că Sfânta Parascheva este a doua femeie sfântă după Maica Domnului. S-ar putea să greşesc, dar eu aşa cred. Dovada sunt miile de pelerini care vin în fiecare toamnă la Iaşi. Ei vin şi pentru tradiţia sfântă din capitala Moldovei, pentru atmosferă. Totu-i plăcut în Iaşi, exceptând modernismele astea".
(Narcisa Balaban - Lumina de Duminică, 15 octombrie 2006)

Citește despre: