Rugăciuni pentru copii la racla Cuvioasei

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Rugăciuni pentru copii la racla Cuvioasei

    • Rugăciuni pentru copii la racla Cuvioasei
      Rugăciuni pentru copii la racla Cuvioasei

      Rugăciuni pentru copii la racla Cuvioasei

Mulţimile de pelerini care vin la Iaşi pentru a se închina moaştelor Sfintei Parascheva în aceste zile se roagă atât pentru ei, cât şi pentru copiii sau nepoţii lor.

Chiar dacă au de aşteptat mai bine de zece ore până când să ajungă la racla Cuvioasei, o parte dintre ei şi-au luat şi copiii. Maria Stan a venit la Iaşi din Constanţa. Este însoţită de fiul ei care-şi ţine în braţe copilul de doi ani. A stat zece ore la rând şi mai are cel puţin trei ore până să ajungă la Cuvioasa. "Am adus copiii la Sfânta Parascheva ca să le ajute Dumnezeu în viaţă şi să se bucre părinţii de ei. Este al treilea an de când vin la Cuvioasa şi mereu am simţit ajutorul ei", a spus Maria Stan. "Fiica mea este plecată în Italia cu nepoţelul nostru, bolnav de inimă. De aceea am venit în Iaşi ca să am grijă de a doua nepoţică. Am nădejde că prin rugăciunile Sfintei Parascheva, nepoţelul meu se va vindeca. Vin mereu la Sfânta cu toate grijile şi toate suferinţele care mă împresoară. Noi nu merităm mijlocirea Sfintei Parascheva pentru că suntem păcătoşi. Nădăjduim că prin rugăciunile Sfintei Parascheva vor fi ajutaţi toţi oamenii care au necazuri şi probleme", a declarat Violeta Marin din Brăila.

Citește despre: