Episcopul Melchisedec Ștefănescu

Fototecă

Episcopul Melchisedec Ștefănescu

    • Episcopul Melchisedec Ștefănescu
      Episcopul Melchisedec Ștefănescu

      Episcopul Melchisedec Ștefănescu

Episcopul Melchisedec Ștefănescu (1823-1892) Venerabilul episcop Melchisedec al Romanului a fost unul din cei mai luminați ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din a doua jumătate a secolului XIX. Originar din comuna Gârcina, județul Neamț, tânărul Mihail - după numele de botez - era cel dintâi născut din cei unsprezece copii ai preotului Petrache și ai prezbiterei Anastasia Ștefănescu. Între anii 1834-1838 urmează Seminarul de la Socola-Iași. După ce stă patru ani de zile ca învățător de sat, reia cursurile, și în anul 1843 este numit profesor de retorică, pastorală, istorie și geografie, la seminar dovedindu-se un talentat dascăl și catehet. În același an primește tunderea monahală cu numele de Melchisedec, iar în anul următor este hirotonit ierodiacon. Fiind dăruit de Dumnezeu cu multă înțelepciune și cu o viață duhovnicească exemplară, între anii 1848- 1851, ierodiaconul Melchisedec își continuă studiile la Academia Teologică de la Kiev. Apoi este hirotonit ieromonah și numit profesor de patristică, drept canonic, liturgică și teologie comparată la Socola, unde funcționează până în anul 1856. Arhimandritul Melchisedec, prin personalitatea și cultura sa, ridică Seminarul la Socola - cel dintâi seminar teologic din țara noastră (1803) și prima școală gimnazială din Principate cu predarea în limba română - la nivelul unei adevărate academii teologice românești. Aici au crescut și s-au format mii de slujitori ai sfintelor altare. În anul 1856, arhimandritul Melchisedec este numit rector al Seminarului de la Huși, reușind în câțiva ani să-l reorganizeze în întregime, pe măsura celui de la Iași. Între anii 1857-1859, arhimandritul Melchisedec a stăruit cu timp și fără timp la unirea Principatelor Române, folosind cu multă înțelepciune, atât catedra, cât și amvonul. La sfârșitul anului 1862, Arhimandritul Melchisedec este hirotonit arhiereu și numit locotenent de episcop la Huși. În ianuarie, 1865, este numit episcop al Dunării de Jos, eparhie pe care o păstorește cu aleasă grijă duhovnicească timp de cincisprezece ani. O deosebită grijă purta noul episcop pentru văduve, pentru orfani și pentru țăranii săraci, pe care îi miluia după putere și îi mângâia cu cuvinte părintești. În primăvara anului 1879, episcopul Melchisedec este chemat să păstorească Eparhia Romanului, pe care o conduce cu aceeași demnitate și înțelepciune duhovnicească timp de peste treisprezece ani. Ca mare organizator al treburilor bisericești și luminat pedagog, episcopul Melchisedec dă o mare amploare Seminarului de la Roman. Pe elevii săraci și silitori la carte, episcopul îi întreținea personal la seminar, iar pe alții îi primea ca bursieri. Mulți din ucenicii săi care au făcut seminarul la Roman au ajuns renumiți preoți, misionari, profesori și episcopi. De asemenea, cu binecuvântarea sa, se construiesc numeroase biserici noi prin sate, pe care le sfințește personal, se înnoiesc unele mănăstiri și schituri. A contribuit mult la unirea celor două biserici locale din Moldova și Țara Românească, ajungând ca în anul 1865 să se întrunească la București, pentru prima dată, un Sinod general al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, a contribuit personal la întocmirea unor regulamente pentru disciplina monahală și bisericească, pentru învățământul teologic, pentru alegerea arhiereilor, pentru revizuirea și editarea cărților bisericești, ca și pentru apărarea credinței ortodoxe pe pământul țării noastre, singura și adevărata credință apostolică. O contribuție importantă a avut episcopul Melchisedec și la întocmirea Legii Organice din 1872, prin care s-a constituit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot la stăruința sa și în urma memoriului compus de el către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, s-a sfințit pentru prima dată în țara noastră Sfântul și Marele Mir, în anul 1882. Aceeași deosebită contribuție a avut marele ierarh și la dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Ca urmare a Actului Sinodal întocmit de el cu multă înțelepciune, în primăvara anului 1885 se recunoaște autocefalia Bisericii noastre. După o viață plină de osteneli și ispite, de bucurii duhovnicești și nu puține încercări pentru cinstea Bisericii Ortodoxe și folosul credincioșilor, la 16 mai, 1892, episcopul Melchisedec și-a dat duhul în mâinile marelui Arhiereu Iisus Hristos. Din donația lăsată de el, s-au construit în anii următori, după dorința sa, o grădiniță de copii și o școală de cântăreți bisericești, alături de Episcopie, în care se primeau numai copii orfani, cu întreținere gratuită.
Citește despre: