Etapa eparhială a concursului naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul!“, ediţia a V-a

Arhiepiscopia Iaşilor

Etapa eparhială a concursului naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul!“, ediţia a V-a

 Etapa eparhială a concursului naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul!“, ediţia a V-a

La etapa eparhială a concursului organizat de Patriarhia Română, ce a avut loc pe 16 septembrie 2012 la Catedrala mitropolitană din Iaşi, au participat cinci coruri ale protopopiatelor din Iaşi, Piatra Neamţ, Botoşani, Paşcani şi Hârlău. Fiecare cor a prezentat câte trei piese. Juriul, format din profesori de la seminariile teologice din eparhiile sufragane ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, i-a desemnat câştigători pe membrii Corului „Heruvimii“ al preoţilor din judeţul Botoşani.

Acest concurs îşi propune să-i încurajeze în chip deosebit pe preoţii şi diaconii din cadrul Patriarhiei Române să se apropie de muzica bisericească, atât de cea psaltică, cât şi de cea corală, perfecţionându-şi cunoştinţele muzicale dobândite în timpul anilor de studiu.

Etapa mitropolitană a concursului „Lăudaţi pe Domnul“ va avea loc tot la Catedrala mitropolitană din Iaşi, în data de 7 octombrie 2012, ora 18:00.

Fotografii : Viorel Cătuşanu