Fântâna Vlădicii

Reportaj

Fântâna Vlădicii

    • Fântâna Vlădicii
      Fântâna Vlădicii (Mănăstirea Râmeț) Mănăstirea Râmeț avea, în timpul Sfântului Ghelasie, câteva terenuri, mai ales fânețe. Acestea se aflau însă la o depărtare considerabilă de obște, unele chiar la 20 de kilometri. Ca o încercare ascetică în plus, aceste terenuri erau lipsite de izvoare, călugării răbdând deseori de sete. Într-o bună zi, mergând la una dintre aceste fânețe aflate în localitatea Hopagi, Cuviosul Ghelasie a observat că ucenicii săi suferă din această cauză și cârtesc. Și-a plecat, astfel, genunchii la rugăciune și, de sub o piatră a început să izvorască apă limpede. Ucenicii au rămas mirați și au început să-și ceară iertare pentru purtarea necuviincioasă. Acest izvor a fost numit Fântâna Vlădicii, iar până astăzi credincioșii din locurile apropiate au mare credință în apa de aici, pe care o beau cu multă evlavie.