Maicile cu schimă mare de la Mănăstirea Grgetec (Serbia)

Reportaj

Maicile cu schimă mare de la Mănăstirea Grgetec (Serbia)

    • Maicile cu schimă mare de la Mănăstirea Grgetec (Serbia)
      Maicile cu schimă mare de la Mănăstirea Grgetec (Serbia)

      Maicile cu schimă mare de la Mănăstirea Grgetec (Serbia)

Maicile cu schimă mare de la Mănăstirea Grgetec (Serbia) Schima mare (greacă: megaloschemos, slavonă: Схима, schima) — Călugării și călugărițele care deja au ajuns un nivel înalt de îmbunătățire spirituală pot fi ridicați la cel mai înalt rang al monahismului, numit schima mare. Tunderea întru schimonah sau schimonahie urmează același tipic ca și tunderea stavroforului, fiind făcute aceleași legăminte, candidații fiind tunși în mod similar. Dar, pe lângă veșmintele purtate de un stavrofor, candidatul primește analavul care este veșmântul monahal specific schimei mari. Din acest motiv, analavul însuși este adesea numit „schima mare”. Acest veșmânt acoperă umerii și cade în față și în spate, cu porțiunea din față ceva mai lungă și brodată cu uneltele Patimilor Mântuitorului și cu Trisaghionul. Varianta greacă nu are o glugă, pe când cea slavă are o glugă și aripi pe umeri, astfel încât formează o cruce mare care acoperă umerii călugărului, pieptul și spatele lui. O altă piesă pe care o primește candidatul la schima mare este polistavrionul (lit. „multe cruci”) care constă dintr-un șnur cu multe cruci mici împletite în el. Polistavrion-ul formează un jug în jurul călugărului și ține analavul în loc, reamintindu-i monahului că este dăruit lui Hristos și că mâinile lui nu mai sunt potrivite pentru activități lumești, că el trebuie să lucreze doar pentru Împărăția Cerurilor. Printre greci, la acest nivel se acordă și o mantie. Mantia schimei mari este mai largă decât cea a stavroforului, iar dacă el poartă clobuc, acesta are o formă diferită, de degetar, numită culion, iar vălul este de obicei brodat cu cruci. De asemenea, schimonahul trebuie să rămână câteva zile să privegheze în biserică. În a opta zi după tundere, se slujește o slujbă specială numită „scoaterea culionului.” În unele tradiții monahale, schima mare se acordă doar călugărilor și maicilor aflate pe patul de moarte, în timp ce în alte tradiții se acordă după minim 25 de ani de călugărie. Dacă purtătorul unor anumite titluri monahale primește schima mare, titlul său va încorpora particula „schi-„ sau „schim-„. De exemplu, un ieromonah cu schima mare este numit ieroschimonah, arhimandritul devine schim-arhimandrit, egumenul - schim-egumen, etc.