Mănăstirea Simonpetra, Sfântul Munte Athos

Locuri de pelerinaj

Mănăstirea Simonpetra, Sfântul Munte Athos

    • Mănăstirea Simonpetra, Sfântul Munte Athos
      Mănăstirea Simonpetra, Sfântul Munte Athos

      Mănăstirea Simonpetra, Sfântul Munte Athos

Fotografie - Mănăstirea Simonpetra, Sfântul Munte Athos Are cea mai ingenioasă arhitectură și o așezare unică în Sfântul Munte, pe vârful unei pietre uriașe, deasupra unei prăpastii de sute de metri, care se termină jos cu țărmul mării. Mănăstirea Simonpetra e a treisprezecea în ierarhia Athosului, are hramul Nașterea Domnului (25 decembrie) și face parte din cele cinci mănăstiri cu tineret, care au adus un curent de înnoire duhovnicească în Sfântul Munte. Prima așezare monahală datează aici din secolul al XIII-lea. Un cuvios sihastru, anume Simon, care se nevoia alături, într-o peșteră, a zidit pe aceasta piatră un mic schit pustnicesc. De la el se numește mănăstirea Simonpetra (sau Simonos Petra), adică „Piatra lui Simon“. De-a lungul veacurilor a fost de mai multe ori distrusă de incendii. După incendiul din 1580, Mihai Viteazu este cel care reface integral mănăstirea și o înzestrează cu metoace (1591-1599). Incendiată din nou în 1626, Matei Basarab o reface între 1633-1650. Dupa un alt mare incendiu, cel din 1891, reconstrucția s-a realizat prin generozitatea țarilor ruși și prin ajutoarele bănești adunate între 1899-1902 în România. In ultimele decenii rămânând aproape goală, au venit 50 de călugări tineri din Mănăstirea Meteora și s-au stabilit aici. În 1990 obștea mănăstirii număra 80 de călugări.