Mănăstirea Vlădiceni

Locuri de pelerinaj

Mănăstirea Vlădiceni

    • Mănăstirea Vlădiceni
      Mănăstirea Vlădiceni

      Mănăstirea Vlădiceni

Fotografie - Mănăstirea Vlădiceni (Iași, Str. 3 Fântâni nr. 3) Hram: „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” (8 mai) Mănăstirea este construită la marginea Iașilor, pe locul numit în cronici „Poiana Vlădicăi”. Potrivit tradiției, domnitorul Alexandru cel Bun și mitropolitul Iosif Mușat au întâmpinat la Iași, în 1415, alaiul care ducea moaștele Sfântului Mucenic Ioan din Trapezunt către Suceava, capitala de atunci a Țării Moldovei. De altfel tradiția spune că hramul bisericii Nicoriță se datorează aceluiași eveniment. Cert este că prima biserică a schitului Vlădiceni a fost înălțată la 1910, spre cinstirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan. Locașul a ars opt ani mai târziu, în urma exploziei unui depozit de muniții din apropiere. O a doua biserică, ridicată între anii 1923-1928, a fost dărâmată în anii regimului comunist. Noul locaș, zidit între 1994-1999, după reînființarea așezământului monahal, are la origine un proiect inspirat de stilul bisericilor moldovenești din veacul al XV-lea. Sfințirea noii biserici s-a făcut de către ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la 23 mai 1999. În cadrul mănăstirii de călugări Vlădiceni mai există și un paraclis, cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie”.