„Drumul nostru către Dumnezeu trece prin inima aproapelui”

Interviu

„Drumul nostru către Dumnezeu trece prin inima aproapelui”

    • „Drumul nostru către Dumnezeu trece prin inima aproapelui”
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

„Oamenii au o vorbă: «Ce te privește pe tine de faptele mele? Eu voi da seamă în fața lui Dumnezeu». Dar nu este așa. Pentru că nicio faptă a mea nu se consumă numai în cercul închis al propriei mele vieți. Vrând, nevrând, cineva privește la viața mea și mă ia pe mine ca model, pozitiv sau negativ”, arată ierodiaconul Vasile de la Mănăstirea Bistrița.

Preacuvioase Părinte, dacă un om greșește, fie el monah sau mirean, noi nu cunoaștem pocăința lui, ci doar căderea, greșeala acestuia, și ne vin uneori gânduri de judecată. Ce e bine să facem în această situație?

Părinții cei duhovnicești ne îndeamnă pe toate căile să nu fim prinși în această ispită a judecății și să nu avem niciodată tendința de a osândi pe cineva pentru că noi vedem aparențele, suprafața faptelor, dar ceea ce se întâmplă în ascuns, nu cunoaștem. Sfântul Apostol Pavel spune că cele ascunse ale întunericului vor fi date la lumină abia când va fi ziua Domnului, când Dumnezeu va veni să judece.

Dar asta nu înseamnă că păcatele mele, căderile mele nu influențează cumva pe ceilalți. Eu, la un moment dat, pot să înving această ispită, de a judeca, dar cineva care are o conștiință mai slabă, privind exemplul meu, nu știu în ce măsură și-a asumat această imunitate față de căderile mele.

„O faptă de-a mea îl poate stimula sau îl poate descuraja pe un om”

Astfel, eu necunoscând starea celui care m-a luat pe mine ca exemplu, necunoscând nivelul lui duhovnicesc, sunt foarte responsabil față de conștiința lui, față de persoana lui. Pentru că o faptă a mea poate să-l stimuleze să se apropie de Dumnezeu și tot o faptă a mea, făcută într-un moment de declin, îl poate descuraja și îl poate îndepărta de Dumnezeu.

De aceea, Însuși Mântuitorul spune că cel care îl face pe fratele său să cadă în păcat, mai bine și-ar lega o piatră de gât și s-ar arunca în mare. Pentru că păcatul sinuciderii ar fi mai mic decât păcatul de a îndepărta pe cineva de Dumnezeu, făcându-l să rămână străin de izvorul Vieții.

Așadar, grija pentru sufletul celuilalt e în strânsă legătură cu grija față de propriul suflet, dacă nu, chiar mai importantă.

Oamenii au o vorbă: „Ce te privește pe tine de faptele mele? Eu voi da seamă în fața lui Dumnezeu”. Dar nu este așa. Pentru că nicio faptă a mea nu se consumă numai în cercul închis al propriei mele vieți. Vrând, nevrând, cineva privește la viața mea. Cineva mă ia pe mine ca model, ca pildă. De aceea, dacă eu reușesc să exteriorizez o pildă bună, fără să-mi dau seama, cineva ia exemplu de la mine, eu îl ajut și el se folosește.

Și invers: fără să-mi dau seama, chiar fără să vreau, dacă eu exteriorizez un mod de viață dezordonat, imoral, neglijent, iarăși, cineva va lua pildă de la mine și se va descuraja, va fi înclinat să fie și el mai delăsător. Și astfel, când eu voi da seama de păcatele mele, voi da seama și de modul în care aceste păcate l-au influențat pe fratele meu. De aceea, trebuie să fim foarte atenți în această relație, pentru că drumul nostru către Dumnezeu trece prin inima aproapelui.

De aceea, eu cred că atunci când Domnul nostru Iisus Hristos a actualizat și a împrospătat în Noul Testament această poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, a avut în vedere și acest aspect. Să-l iubești pe aproapele tău și să nu-i dai prilej de poticnire, ci să-l ajuți. Și în predica de pe munte, El a zis: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei văzând faptele voastre cele bune, să-L slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri”.