Pornografia și împlinirea dorului de fericire

Interviu

Pornografia și împlinirea dorului de fericire

    • Pornografia și împlinirea dorului de fericire
      Pornografia și împlinirea dorului de fericire

      Pornografia și împlinirea dorului de fericire

„Pornografia este o imagine care nu poate să fie gestionată de rațiune, este o „imagine criminală”. Aceasta se adresează direct simțurilor. Or, omul a fost creat să fie fericit, să-L slăvească pe Dumnezeu și să devină nemuritor, să se îndumnezeiască. Ce muncă, ce jertfă pentru un stareț sau pentru duhovnic ca să se ocupe de ucenicii căzuți, să facă din ei sfinți. Ce luptă!”

Între icoană și pornografie s-ar putea face o paralelă extraordinară, între icoană – care este spațiul din altă lume, transfigurat, și pornografia – care este umanitatea desacralizată, pângărită. Despre aceasta ne-a vorbit părintele Luca, starețul Mănăstirii Bistrița din județul Neamț.

Preacuvioase părinte stareț, ce este specific uneia, ce este specific celeilalte?

Pornografia este o imagine care nu poate să fie gestionată de rațiune, este o „imagine criminală”. Aceasta se adresează direct simțurilor. Un tânăr care a văzut pe internet tot felul de pornografii nu mai este integru. Nu se mai poate stăpâni. Vine la mănăstire și pur și simplu este foarte luptat de imaginile respective. În schimb, atunci când intră într-o biserică, omul se liniștește. Nu mai este stresat. Dar ce îl liniștește?

Omul, fie că vrea, fie că nu vrea, el este o ființă care are un dat: este o ființă taborică. A fost creat cu un scop. Are scânteia dumnezeiască în el. Și când intră într-un spațiu dumnezeiesc, atunci intră în spațiul lui firesc. Păcatul este ceva nefiresc. Firescul în om este virtutea. Este firesc ca să mă unesc cu Dumnezeu. De aceea, omul se odihnește și se vindecă atunci când intră într-un spațiu firesc, care este eclesiastic. Spațiul eclesiastic este spațiul firesc pentru orice om, nu neapărat pentru creștin. Omul a fost creat să fie fericit, să-L slăvească pe Dumnezeu și să devină nemuritor, să se îndumnezeiască. De aceea, se spune că omul este o ființă taborică, care trebuie să se îndumnezeiască.

Dar dacă un om, după ce s-a murdărit conștient sau inconștient cu pornografie, este expus unui spațiu cu icoane, nu se produce măcar o mică anulare a efectului pornografiei? În spațiul sacru, persoana nu se curățește?

Sigur că da. Dar mă gândesc la Sfântul Efrem Katunakiotul. Omul acesta s-a dus curat la mănăstire și s-a îndumnezeit foarte repede. Nu a avut Gheron Iosif mare bătaie de cap cu el. A înțeles atât de repede, nu a avut nevoie starețul să rabde ani și zeci de ani ca să-l trimită să ude grădina cu un coș de nuiele, precum în pilda din Pateric, adică să i se spele coșul – trupul lui, ființa lui murdărită. Un om care este atât de murdar nu-ți dă nicio certitudine că ajungi cu el la capătul tunelului. Niciuna. Fiindcă el poate să cadă foarte ușor. Nu ai cioara în mână, cum se spune, o ai în par. Și tot tânjești după ea și te tot întrebi: cum să fac cioara asta porumbel?

Dacă toți vor veni așa la mănăstire, nu poți să le închizi ușa. Căci „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară”. Ești obligat să-i primești pe toți cei care vin la mănăstire. Dar ce muncă, ce jertfă pentru un stareț sau pentru duhovnic ca să se ocupe de ei, să facă din ei sfinți. Ce luptă!