Singurele maici românce din Elveția riscă să rămână fără mănăstire

Interviu

Singurele maici românce din Elveția riscă să rămână fără mănăstire

    • Singurele maici românce din Elveția riscă să rămână fără mănăstire
      Obștea mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” - Elveția

      Obștea mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” - Elveția

Comunitatea monahală românească din Elveția, Mănăstirea „Sfântul Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu”, rămâne fără spațiul în care a făcut, până acum, rugăciune și Liturghie. Pentru a surprinde starea de fapt, părintele Răzvan Ionescu, parohul parohiei ortodoxe române „Sfânta Parascheva – Sfânta Genoveva” din Paris, a realizat un interviu cu monahia Antonia, stareța obștii.

  • Într-un cotidian național din România a apărut știrea, extrem de provocatoare în contextul de azi, cum că obștea Mănăstirii voastre a fost „somată de autoritățile” din Elveția să părăsească lăcașul, care de acum „va găzdui imigranți musulmani”. Se poate afirma că veți suferi din cauza musulmanilor?

Obștea Mănăstirii „Sfântului Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu” din Elveția a fost găzduită cu generozitate, din iulie 2013, până în prezent, de către Episcopia Catolică de Fribourg în localurile unei foste mănăstiri catolice, în locul numit „chateau de la Rosière”, la câțiva kilometri de orașul Fribourg. Fundația „Notre Dame de la Nativité”, proprietara imobilului, a încercat să găsească o utilitate pentru acest spațiu care, nefiind locuit, se deteriora. Așa că, pe această perioadă ne-am adus serviciu reciproc: noi am avut unde locui și am avut o biserică în care să facem rugăciune și Liturghie, și posibilitatea de a primi pentru câteva zile pe cei ce au dorit să se roage cu noi, iar proprietarii casei au fost mulțumiți că domeniul a fost întreținut și, fiind locuit, clădirile nu s-au deteriorat. Întrucât trebuia găsită o soluție de durată, s-au încercat mai multe proiecte, dar niciunul nu a putut fi finalizat. Anul trecut, statul elvețian a propus închirierea imobilului pentru o perioadă lungă (câțiva zeci de ani) pentru a organiza aici un centru de primire a refugiaților din Orientul Mijlociu, pentru sejururi de scurtă durată (maximum trei luni). Întrucât comuna din care face parte această așezare s-a opus acestui proiect și s-au strâns sute de semnături împotrivă, cu multe recursuri, proiectul a fost întârziat. În data de 8 septembrie anul curent, prefectul a dat o decizie irevocabilă, susținând proiectul pentru refugiați. Astfel, în data de 8 septembrie am fost anunțați că, în termen de 21 de zile, va trebui să părăsim locația urmând ca, de la 1 octombrie, să fie primiți aici refugiații, în majoritate musulmani.

Dar, nu putem spune că vom suferi din cauza musulmanilor, întrucât de la început am știut că suntem găzduiți provizoriu aici (termenul de 21 de zile pentru a elibera localurile era prevăzut în contractul de închiriere); inițial, am crezut că vom rămâne câteva luni doar, dar cum nu am reușit să găsim un spațiu durabil unde să ne instalăm, ne-am bucurat că am avut posibilitatea să rămânem aici până acum.

  • Câte mănăstiri ortodoxe românești există în Elveția?

În Elveția suntem singura mănăstire românească. De mai mulți ani, românii de aici doresc întemeierea unei mănăstiri, dar este foarte greu de găsit un loc, țara fiind mică și deja suprapopulată, iar prețurile pieții imobiliare deosebit de ridicate.

Așa că noi ne rugăm și așteptăm mereu să facă Domnul o minune, să ne deschidă o ușă, într-o bună zi, să trimită pe cineva care să ne ajute...

  • Reprezentați deci o prezență a ortodoxiei pe pământ elvețian, care ne poate da de gândit nouă, românilor! Cum ați putea fi ajutate? Circulă și un apel la rugăciune în Franța pentru voi, nu știu dacă sunteți la curent.

Da, mi-au scris prieteni din Franța și nu numai, și ne-am bucurat să simțim o mișcare de solidaritate în aceste momente de cumpănă. Păi, cred că cel mai important ajutor este cel în rugăciune, să putem primi și asuma voia Domnului, căci dacă Dumnezeu ne încearcă răbdarea și dacă drumul nostru este presărat cu ispite, nădăjduiesc că această peregrinare a noastră în așteptarea și căutarea locului făgăduit va fi încununată de bucuria că am putut găti locaș Domnului, la plinirea vremii (nădăjduiesc, însă, să nu dureze această peregrinare patruzeci de ani, precum cea a poporului ales).

Apoi, avem desigur nevoie de sprijin financiar căci, cum spuneam mai devreme, prețurile aici sunt foarte mari și ne e greu în acest provizorat de atâta vreme. Până nu vom avea un loc al nostru, care să fie un „acasă” și pentru ortodocșii români (și nu numai) din Elveția, nu vom putea spune că am pus cu adevărat piatra de temelie a mănăstirii noastre. De obicei, obștea se strânge în jurul unui om și a unui loc; la noi a fost invers: s-a închegat o mică obște, care trăiește în rugăciune, în așteptarea unui loc.

  • În România sunt oameni cu atâtea nevoi, dar nici printre cei din străinătate nu e simplu. Cu toate acestea, lumea nu știe ce greu e să răzbați, să faci o mănăstire în străinătate. Confirmați că nu prea e cine să ajute? Dacă nu sunt donații, poate ar fi posibil să vă împrumute cineva bani pe termen mediu?

E foarte greu aici, cu mult mai greu decât în România. Eu am participat la începuturile unui schit în România, un schit care aparține și de Mitropolia noastră de la Paris și, deși am început de la zero, în condiții deosebit de vitrege, trebuind să construim în vârful muntelui și fără drum de acces, a fost mult mai ușor decât  aici. Până nu am ajuns pe aceste meleaguri, nu am înțeles această greutate, mă gândeam cu mintea mea, că ce mare lucru să găsești un loc, o casă, unde să începem. Or, nu a fost deloc așa. Am încercat aici să facem un împrumut la bancă, dar mănăstirea, neavând niciun venit, e imposibil să obții un împrumut. Adică se poate, dacă cineva ar putea garanta pentru noi, fie cu bani, fie cu acțiuni de care se poate folosi, bineînțeles, până la rambursarea creditului. Așa că așteptăm și noi pe bunul samarinean, ne rugăm și așteptăm minunea.

 

Confruntându-se cu dificultăţi atât pentru găsirea unui loc potrivit, cât şi pentru finanţarea acestui proiect, ţinând cont de costurile imobiliare din Elveţia, obştea Mănăstirii „Sfântul Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu” vă cere sprijinul.

Cei care doresc pot ajuta mănăstirea în acest moment de cumpănă, în diferite moduri:

  • Semnalându-le un loc care ar putea corespunde cerinţelor de mai sus;
  • Susţinându-i financiar.

Orice formă de ajutor este importantă. Conform tradiţiei Bisericii, cei care vor susţine mănăstirea vor fi pomeniţi întotdeauna în timpul slujbelor, în calitate de ctitori ai acesteia.

e-mail: monastere.suisse@mitropolia.eu

www.monasteresuisse.mitropolia.eu

telefon: 078 9.565.250

BANCA: RAIFFEISEN

IBAN (cont în euro): CH41 8010 5000 0043 3016 1

IBAN (cont în CHF): CH10 8010 5000 0043 3013 7

Code banque: 80105

SWIFT: RAIFCH22

Adresa Băncii:

Route du Chevalier 3, 1723 Marly

Elveţia

Citește despre: