Ce rugăciuni / molitfe se citesc mamei și copilului după naștere?
 

11 Decembrie 2017 pr. Andrei Atudori botez, molitfe
Foto: Oana Nechifor

Doamne ajută! Sunt însărcinată și aș dori să știu care este rânduiala după naștere, în legătura cu rugăciunile care trebuie citite mamei și pruncului până la botez. Vă mulțumesc!

pr Andrei Atudori a răspuns:
11 Decembrie 2017

Doamne ajută!

Ioana, după naștere, rânduiala Bisericii prevede următoarele rugăciuni:

1.Rânduiala în ziua întâi după naștere

Cuprinde sfințirea apei,  o serie de rugăciuni pentru mama și binecuvântarea pruncului cu formula „Mâinile Domnului te-au făcut și te-au zidit”, ca să fie, după cum se spune în Molitfelnic, „păzit pruncul până va primi Sfântul  Botez”.

În zilele noastre această rânduială este făcută de obicei în maternitate de părintele misionar de acolo. În cazul în care maternitatea nu are capelă sau din diferite motive rânduiala nu poate fi făcută acolo, ea trebuie făcută acasă, după ieșirea din maternitate.

 

2.Rânduiala la ziua a opta, la însemnarea pruncului, când i se pune numele

Când se face și ce rol are rezultă clar din titlul rânduielii. În mod normal această rânduială trebuie făcută la biserică însă, în funcție de situație, se poate săvârși chiar și acasă.

 

3.Rugăciunile ce se citesc la a patruzecea zi de la naștere.

Aceste rugăciuni se citesc la patruzeci de zile indiferent dacă pruncul este botezat sau nu. Rugăciunile trebuie citite la biserică (pentru că pruncul, dacă este botezat, trebuie și închinat de către preot) și ar trebui să fie și nașul/șii împreună cu voi. Socotesc că, în situații excepționale, poate fi săvârșită și acasă, urmând ca închinarea să se facă la biserică, cu primul prilej posibil, în regula rămâne ca această molitfă să se facă în biserică.

E de la sine înțeles că aceste rânduieli sunt importante pentru mamă, pentru prunc și chiar pentru întreaga familie. Ele sunt ca niște trepte pe care se pășește până la primirea Sfântului Botez de către prunc. Fac parte din pregătirea pentru botez.

Îți recomand să vorbești cu părintele tău paroh despre aceste rânduieli și să te îngrijești să aveți parte de ele.

Să ai o sarcină și o naștere ușoară și să vă bucurați de acest mare dar de la Dumnezeu!

Fiți binecuvântați!

pr. Andrei

Adaugă comentariul tău

De la același autor

Ultimele din categorie

Bloc Social Icons