Cum au apărut neamurile, rasele umane?

Întreabă preotul

Cum au apărut neamurile, rasele umane?

danut
întreabă:

Doamne ajuta! De foarte mult timp ma intreb cum au aparut neamurile, rasele (negrii, chinezii) dar nu am gasit nici un raspuns. Daca puteti sa ma ajutati dumneavoastra. Va multumesc!

7 Aprilie 2011
Dumnezeu poate să facă şi din pietrele acestea fiii lui Avraam, spune Mântuitorul Hristos. Dincolo de teoriile care încearcă să explice ştiinţific existenţa raselor, vedem în toată Sfânta Scriptură cum Dumnezeu crează lumea din nimic, săvârşeşte minuni preaînalte, schimbă firea vremii pentru iubirea pe care o are faţă de poporul său, lucrează minunat prin sfinţii săi şi prin prooroci. Neamurile sunt expresii ale diversităţii umanităţii şi cred că au fost făcute de Dumnezeu din neamul unic al lui Adam, pentru a arăta cât de mare este iubirea lui pentru oameni. Deşi culoarea pielii e diferită, ADN-ul este identic ca şi structură. Biologii (creaţionişti sau evoluţionişti) au căzut deja de acord în majoritatea lor că oamenii de orice rasă se trag dintr-o singură rădăcină. De altfel, mediul, condiţiile de viaţă, schimbările de climat, amestecările cu alţi oameni, toate acestea sunt în măsură să schimbe aspectul oaemnilor în mii de ani. A se vedea faptul că datorită hrănirii net superioare, oamenii de azi trăiesc în medie 75 de ani, faţă de 50 ca acum 1000 de ani, înălţimea diferă într-o sută de ani (europenii au crescut cu circa 20 cm în 100 de ani în medie). Căldura, frigul, soarele, în mii de ani, sau milioane (depinde cum vedem istoria umanităţii) pot schimba felul cum arată oamenii, dar nu pot schimba firea lor adevărată având chipul lui Dumnezeu.

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: