„Eu am venit în lume pentru ca lumea viață să aibă și din belșug să aibă”! (Ioan 10,10).

Preacuvioși și Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

ne aflăm în perioada cea mai frumoasă a anului bisericesc, aceea a sărbătorilor închinate Nașterii Domnului, Tăierii Împrejur a Pruncului Iisus și Botezului Domnului, pentru care ne-am pregătit prin post de șase săptămâni, prin rugăciune mai multă, prin mărturisirea păcatelor în scaunul spovedaniei și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului.

În toată această perioadă, dar mai ales acum la Crăciun, am colindat în biserici și la casele noastre: copii, tineri și vârstnici, după obiceiul străbun. Mulți am urmărit, de asemenea, la Radio și Televiziunea Trinitas, programe și concerte de Colinde care ne-au umplut inima de bucurie. Cred că nu există români, oriunde s-ar afla în lume, care să nu tresalte la auzul colindelor de Crăciun. Colindele redau în formă poetică, populară, minunea Nașterii Domnului în Peștera din Betleem, închinarea magilor cu daruri de aur, smirnă și tămâie, închinarea păstorilor, fuga în Egipt, copilăria Mântuitorului în Nazaret, transformarea apei în vin la nunta din Cana Galileii și alte minuni din viața Domnului. Ascultate cu evlavie, colindele ne întăresc credința și înmulțesc în noi dragostea pentru Dumnezeu și pentru semenii noștri, făcându-ne mai buni și mai milostivi.

Iubiţi credincioşi,

În capitolul 10 al Evangheliei de la Ioan, Mântuitorul spune: „Eu am venit în lume pentru ca lumea să aibă viață și să aibă din belșug“. Viața din belșug nu înseamnă belșugul material, ci belșugul duhovnicesc adică viața în comuniune cu Dumnezeu Care ne aduce pacea și mulțumirea în suflet. Belșugul material nu ne poate da pacea în suflet dacă nu-l avem pe Dumnezeu în inima noastră. Prin păcatul neascultării, primii oameni, Adam și Eva, au pierdut comuniunea cu Dumnezeu și au fost alungați din Rai în lumea aceasta care nu este decât o „vale a plângerii“, cum o numește Psalmistul David (Ps. 83, 7). O vale a plângerii care sfârșește cu moartea! Căci „plata păcatului este moartea“ (Romani 6, 23). Nimeni nu putea să-i salveze pe oameni de la moarte și să le dea viață veșnică decât numai Dumnezeu, Care din dragoste nesfârșită față de creația Sa, Se face El Însuși om și ia asupra Sa păcatele lumii întregi pentru a ne izbăvi de osânda veșnică. Numai un Dumnezeu Care este dragoste (cf. I Ioan 4, 8) putea să facă această minune; să Se întrupeze, să sufere și să moară în locul oamenilor care au păcătuit! Religia creștină este cu adevărat religia dragostei și nimeni n-o poate înțelege dacă nu are dragoste! Numai dragostea dă viață, numai dragostea dă pace și bucurie; numai dragostea poate motiva pe cineva să-și dea viața pentru semenii săi, chiar pentru vrăjmașii săi, așa precum Mântuitorul Iisus Hristos Și-a dat viața pentru noi oamenii.

 Dar cum să câștigăm dragostea pentru a ne bucura de viața din belșug pe care a adus-o Mântuitorul prin venirea Sa în lume? Dacă Dumnezeu este dragoste și izvorul dragostei, înseamnă că numai rămânând în legătură permanentă cu Mântuitorul Iisus Hristos ne putem împărtăși de dragostea Lui și de viața din belșug. Așa precum copilul se împărtășește de dragostea mamei dacă rămâne la pieptul ei, tot așa și noi ne împărtășim de dragostea lui Dumnezeu dacă facem efortul de a rămâne în legătură cu El. Acest efort înseamnă în primul rând stăruința în rugăciune prin care ne unim cu Dumnezeu în străfundul ființei noastre, adică în inimă, unde El locuiește tainic de la botez. Rugăciunea stăruitoare, făcută cu credință, cu smerenie și cu conștiința că suntem păcătoși, aprinde în inima noastră focul dragostei de Dumnezeu, ne reînnoiește puterile lăuntrice și înmulțește în noi viața. „Foc am venit ca să arunc pe pământ și cât aș vrea să fie acum aprins“, zice Mântuitorul în Evanghelia de la Luca (12, 49). Este focul dragostei pe care Dumnezeu o aprinde în inimile credincioșilor când se roagă acasă, pe drum, la lucru și mai cu seamă în biserică. Astfel rugăciunea ne încălzește inima și o face să ardă pentru Dumnezeu, pentru semeni și pentru toată creația. Credinciosul care se roagă mult, „neîncetat“, cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (I Tesaloniceni 5, 17), are întotdeauna pace și mulțumire în suflet, nu se tulbură dacă este încercat de boală, dacă este asuprit de vrăjmași sau nu reușește în viață așa cum dorește. Dimpotrivă, în toate împrejurările își păstrează calmul și pune tot ce se întâmplă în viața sa pe seama lui Dumnezeu. El crede cu tărie că „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe El“ (Romani 8, 28). Dacă-L iubim pe Dumnezeu și ne rugăm Lui din toată inima, Dumnezeu întoarce tot răul care vine asupra noastră, din pricina păcatelor, în bine! Pentru aceasta trebuie să avem multă răbdare în suferințe și în încercările vieții cu credința nestrămutată că „Dumnezeu nu îngăduie să fim ispitiți peste puteri, ci odată cu ispita va aduce și scăparea din ea“ (I Corinteni 10, 13). Prin rugăciunea de fiecare zi, Dumnezeu nu doar înnoiește în noi puterile sufletești în lupta cu greutățile vieții, ci ne dă și încredințarea mântuirii, adică a trăirii veșnice cu El și cu toți sfinții în Împărăția Sa. „Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?“ (Matei 16, 26). Noi trăim pe pământ, dar destinul nostru este cerul!

Iubiţi credincioşi,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2023 ca „An omagial al pastorației persoanelor vârstnice“. Datorită condițiilor de viață mai bune decât altădată și a progresului medicinei, durata medie a vieții în lumea de astăzi a crescut. Pe de altă parte, scăderea drastică a natalității datorită avorturilor chirurgicale și hormonale prin pastile anticoncepționale, precum  și exodul în străinătate, nu numai că pune în pericol supraviețuirea neamului, ci crează un dezechilibru social de nestăpânit. În viitor, vor fi tot mai mulți oameni în vârstă și tot mai puțini copii și tineri! Dacă ne uităm la satele noastre, constatăm cu durere că sunt îmbătrânite și pe cale de dispariție. Tinerii au plecat în străinătate, iar bătrânii au rămas singuri, mistuiți de dorul lor. Ei se simt inutili și nebăgați în seamă. Singurătatea este boala societăților moderne, pentru că nu mai există comuniune reală între oameni, bazată pe credință și dragoste care dau sens vieții. De aici, înmulțirea depresiilor și a atâtor alte boli psihice.   

În această situație, slujitorii Bisericii, ajutați de credincioși, sunt chemați să se aplece cu dragoste asupra persoanelor în vârstă prin vizite la casele lor sau la azile, să le ajute în nevoile lor, să le încurajeze și să se îngrijească de viața lor spirituală, oferindu-le Biblia, Psaltirea, cărți de rugăciune, Viețile Sfinților și alte cărți duhovnicești și, mai ales, îndemnându-le să se spovedească și împărtășească cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Acestea sunt faptele milei creștine care vor fi răsplătite de Dumnezeu la Judecata din urmă (cf. Matei 25).

Cu nădejdea că veți pune la inimă aceste îndemnuri duhovnicești și că le veți urma fiecare după putință, vă urez tuturor să petreceți Sfintele Sărbători cu pace și cu bucurie în mijlocul familiilor voastre!

Acum, când suntem cu toții veseli și voioși, să ținem seama de îndemnul colindului: „Dar nu uita când ești voios, române să fi bun“!

Vă urez tuturor, slujitori ai Altarului, părinți și copii, tineri și vârstnici:

Sărbători fericite şi La mulţi ani!

Al vostru de tot binele voitor și rugător pentru toți,

† Mitropolitul Serafim