În aripa de nord a Mănăstirii Dionisiu se află turnul de apărare zidit în anul 1520 de Sfântul Voievod Neagoe Basarab.
Datorită legăturilor dintre voievod şi Sfântul Ierarh Nifon al II-lea, trecut la Domnul în Mănăstirea Dionisiu († 11 august 1508), aceasta a fost mănăstirea athonită unde Sfântul Voievod a făcut cele mai multe danii.
La Dionisiu, Sfântul Neagoe a făcut multe îmbunătăţiri. De asemenea, în anul 1520 a mai ridicat unul dintre cele mai frumoase turnuri din Sfântul Munte. Turnul, astăzi bine conservat după reparaţii, are înălţimea de 25 de metri, 4 etaje, cu biblioteca la primul etaj şi paraclis la al doilea etaj.
Inscripţia turnului, pe marmură, e încă vizibilă, având acest cuprins: „S-a ridicat din temelie acest turn, cu ajutorul şi cheltuiala preacucernicului domn Io Neagoe Voevod al Ţării Româneşti, în anul 7028 (1520)”. În aceeaşi perioadă, Sfântul Neagoe a plătit construirea apeductului mănăstirii.

Despre Pr. Silviu Cluci
Părintele Silviu Cluci este absolvent al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași (licență și masterat, 2011). ...