Învață copilul să fie modest și sincer

Creşterea copiilor

Învață copilul să fie modest și sincer

    • Învață copilul să fie modest și sincer
      Foto: Benedict Both

      Foto: Benedict Both

Modestia încoronează toate virtuțile.

Acum vreo sută de ani, o foamete cumplită se abătuse asupra unei părţi din ţara noastră. Din cauza lipsurilor, oameni şi vite mureau cu zecile.Într-unul din satele asupra căruia se abătuse nenorocirea, trăia un proprietar, pe cât de bogat, pe atât de bun şi milos. Fiindcă în hambarele lui se găseau cereale mai multe decât avea el nevoie, s-a gândit să vină în ajutorul oamenilor.

A strâns toți copiii din sat și le-a spus să vină în fiecare zi la curtea lui, pentru a primi câte o pâine, atât cât va ține foametea. Zilnic, se adunau la casa boierului copiii înfometaţi. Cum vedeau coşul, se repezeau ca să aleagă pâinea cea mai mare. După ce o luau, cei mai mulţi plecau fără a spune măcar vorbă de mulţumire binefăcătorului lor, care totdeauna şedea lângă coş. Numai o fetiţă, îmbrăcată mai sărăcăcios ca toţi, aştepta deoparte până se potoleau. Apoi, se apropia sfioasă pentru a lua ce mai rămânea: pâinea cea mai mică. Săruta mâna milosului boier şi pleca bucuroasă spre casă. Proprietarul a băgat de seamă, dar nu a zis nimic. Ziua a doua şi în cele ce au urmat, copiii şi fetiţa s-au purtat la fel. Într-o zi, la puţin timp după ce se depărtase fetiţa cu pâinea în braţe, boierul, ce nu plecase încă de lângă coşul gol, o vede întorcându-se în fugă spre el. Sfioasă, fetiţa i-a spus:

-Când am ajuns acasă şi am tăiat pâinea ca să dau o bucată mamei, care stă bolnavă la pat, am găsit în ea galbenii aceştia.

-Du-i înapoi boierului, Măriuţo, căci desigur din greşeală au căzut în aluat, mi-a spus ea. Sunt ai lui, a adăugat fetiţa întinzând banii ce străluceau la soare.

-Ia-i înapoi, copilă, a spus boierul, mângâind fruntea palidă a fetei. Sunt ai voştri. Într-adins i-am pus în pâine, ca să răsplătesc modestia ta. Fii şi de acum înainte tot aşa şi Dumnezeu îţi va purta de grijă ţie şi sărmanei tale mame, care a ştiut să te îndemne la bine. De azi înainte, mă voi îngriji eu de voi.

(Flori în calea tineretului, Editura Sf. Mina, Iași, 2008, p. 34)