Serioja se duse împreună tatăl său la doctor, pentru o consultaţie. De cum îl văzu pe băieţel, medicul îi spuse să-şi dea cămăşuţa şi apoi îi ascultă pieptul cu un aparat special să vadă dacă copilul respira bine sau nu ori dacă era răcit.

Doctorul îi vorbea micuţului poruncitor:

- Respiră! Nu respira! 

Şi, între timp, îl ausculta cu acel aparat. Apoi îi spunea din nou:

Respiră! Nu respira!

Şi iarăşi îl asculta. Doctorul era în vârstă având o experienţă de muncă îndelungată, însă era cam uituc şi neatent din fire. El îi spuse băieţelului iarăşi:

-Nu respira!, și se apropie de masa sa. Serioja era un băieţel foarte ascultător. Când doctorul îi spunea să nu respire, el răbda şi nu respira. Trecuseră cinci secunde, zece secunde, douăzeci de secunde...

Doctorul se afla demult la masa sa, scriind re­ţeta pentru băieţel, însă micuţul tot îşi mai ţinea respiraţia. Dintr-odată, Serioja nu mai putu să stea fără aer şi respiră adânc, cu toată puterea.

Fără respiraţia firească oare ce s-ar întâmpla cu noi? Am muri!

Astfel şi sufletul omului: fără rugăciune moa­re. Dar prin rugăciunea făcută zilnic, sufletul creşte, se întăreşte şi se înalţă la Dumnezeu.

Rugăciunea este respiraţia sufletului nostru! Este viaţa noastră!

(Puterea rugăciunii copiilor, Editura Sophia, București, 2012, p. 10)