8 Martie la Protopopiatul Hârlău

Religia în lume

8 Martie la Protopopiatul Hârlău

La sediul Protopopiatului Hârlău a avut loc ieri o manifestare dedicată zilei de 8 Martie, la care au participat femeile din parohiile orașului Hârlău și din parohia Pârcovaci. La această întâlnire au fost prezenți și elevii Școlii „Petru Rareș“ din Hârlău, care au prezentat un program artistic. „În cuvântul pe care l-am adresat în deschiderea evenimentului am subliniat responsabilitățile femeii creștine în viața noastră de zi cu zi. Toți cei care au participat la manifestare au vizitat apoi expoziția de icoane pictate la Liceul «Ștefan cel Mare și Sfânt». De asemenea, a fost evocată importanța mamei în viața de zi cu zi“, a declarat pr. Nicolae Crăciun, protoiereul Protopopiatului Hârlău. La final, femeile au primit daruri din partea Protopopiatului Hârlău și a Fundației „Solidaritate și Speranță“ a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.