Doi copii creştini judecaţi pentru insultă asupra islamului în Egipt

Religia în lume

Doi copii creştini judecaţi pentru insultă asupra islamului în Egipt

    • Doi copii creştini judecaţi pentru insultă asupra islamului în Egipt
      Doi copii creştini judecaţi pentru insultă asupra islamului în Egipt

      Doi copii creştini judecaţi pentru insultă asupra islamului în Egipt

Ostilitatea anti-creştină în Egiptul frământat de atâtea revolte în aceste zile este pretutindeni. Milioanele de creştini din această ţară sunt intimidaţi de către autorităţi şi de grupările extremiste, ameninţaţi, discriminaţi şi chiar ucişi pentru credinţa lor.

Acum, doi băieţi vor fi judecaţi pentru insultarea islamului şi Coranului, relatează cotidianul Morning Star News. Cazul urmează după ce o mamă şi cei 7 copii ai ei au fost condamnaţi la ani grei de închisoare pentru că s-au reconvertit la creştinism. Interzicerea convertirilor sub ameninţarea temniţei şi a morţii a rămas singura armă folosită împotriva celor care caută un Dumnezeu al iubirii. Astfel, toţi cei care cred în Hristos sunt acuzaţi de blasfemie împotriva islamului.

Urmează apoi un întreg registru de bătăi, răpiri, convertiri cu forţa la islam, violuri şi violenţă asupra creştinilor care trăiesc aici dintotdeauna.

În Beni Suef doi copii sunt judecaţi pentru că au arătat „dispreţ faţă de religia islamică”. Cei doi copii sunt Nabil Naji Rizq şi Mina Atallah, doi băieţi creştini de 9 şi 10 ani, care au fost arestaţi în septembrie pentru că se jucau în gunoi, acolo unde un acuzator a afirmat că erau bucăţi din paginile Coranului. Cei doi au fost acuzaţi că au rupt ei înşişi pagini din cartea islamului. Copiii au fost eliberaţi în octombrie, însă aşteaptă judecata.

Sute de protestatari musulmani au mărşăluit pe străzi, ameninţând cu moartea pe creştinii blasfemi şi împiedicându-i să se ducă la lucru. Copii nu fac diferenţa între Coran, Biblie sau oricare altă carte, a spus un avocat al apărării.

Zeci de mii de creştini copţi au părăsit Egiptul de la revoluţia de anul trecut şi alte câteva sute de mii trăiesc în teroarea de a fi ameninţaţi cu moartea pentru credinţa lor în Hristos.

Traducere și adaptare:
Sursa: