Lumina albastră a morţii – Mărturia ororilor nucleare de la Hiroshima la Convenţia Internaţională de la Kingston

Religia în lume

Lumina albastră a morţii – Mărturia ororilor nucleare de la Hiroshima la Convenţia Internaţională de la Kingston

    • Lumina albastră a morţii – Mărturia ororilor nucleare de la Hiroshima la Convenţia Internaţională de la Kingston
      Lumina albastră a morţii – Mărturia ororilor nucleare de la Hiroshima la Convenţia Internaţională de la Kingston

      Lumina albastră a morţii – Mărturia ororilor nucleare de la Hiroshima la Convenţia Internaţională de la Kingston

În ziua de 6 august 1945, la orele 8:15 a.m., Setsuko Thurlow, a văzut deodată o lumină stălucitoare albastră la fereastra şcolii unde învăţa. Când şi-a recăpătat cunoştinţa, în întuneric şi tăcere, şi-a dat seama că se află acoperită de dărâmături.

23 mai 2011, Kingston, Jamaica

 

Setsuko început să audă câţiva dintre colegii ei de clasă, străgând slab: “Mamă, ajută-mă. Tată, ajută-mă”.

Ea este o “hibakusha”, adică o supravieţuitoare a bombei atomice de la Hiroshima, una dintre cele două bombe nucleare aruncate de Statele Unite asupra Japoniei la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. De atunci este un activist al păcii şi dezarmării.

Memoria ei vie şi dureroasă a mişcat până la lacrimi audienţa Convenţiei Internaţionale Ecumenice (IEPC) de la Kingston, Jamaica. În ziua de luni, tema explorată de participanţi a fost “Pace între oameni” şi s-au analizat principiile unei siguranţe reale în lume şi cum poate fi ea adusă în fiinţă.

Chiar dacă prezentarea supravieţuitoarei de la Hiroshima a fost o înregistrare video, pentru că ea nu a putut să participle la convocare în persoană, a fost un avertisment adresat întregii lumi despre cât de recentă este pentru toţi oamenii ameninţarea nuclear[. Doar cu o generaţie în urmă, marile puteri mondiale dezvoltaseră arsenale nucleare care ar fi putut distruge orice formă de viaţă de pe planetă de multe ori.  

Întorcându-ne în 1945, Thurlow a spus că ajutorul ei a venit de la un străin care a scuturat-o de umăr, în întuneric, şi i-a spus: “Pleacă de aici cât de repede poţi”.  

Peste tot în jurul ei, spunea aceasta, erau oameni plini de sânge, negri de fum, arşi din cap până în picioare, cu carnea atârnând pe oase. Tăcerea morţii era din când în când tulburată doar de gemetele celor pe moarte.

Ca supravieuitoare a acestei orori făcute de oameni, Thurlow a chemat audienţa să conştientizeze imensa nedreptate ce s-a făcut celor peste 260.000 de oameni care au pierit după detonarea bombei nucleare, ca urmare a radiaţiilor şi căldurii ce a urmat.

Guvernele încearcă că justifice acţiuni militare de mare anvergură, chiar război nuclear, în numele “siguranţei” a spus Dr Lisa Schirch, profesor “pentru construcţia păcii” la Universitatea Est-Menonită din Harrisonburg, USA. Ea a chemat pe oameni să pună întrebarea: ce înseamnă siguranţă pentru creştini?

Iisus nu foloseşte cuvântul securitate. “Limbajul Bisericii este mai mult desore dreptate şi pace, decât de securitate” a spus ea.  

Securitatea nu aterizează dintr-un elicopter

Când a vizitat Irak, în 2005, Schirch a lucrat cu negociatorii de pace irakieni.  Aceştia i-au spus: “Securitatea nu aterizează dintr-un elicopter. Ea creşte din pământ”.

Moderatorul discuţiilor, Rev. Kjell Magne Bondevik, preşedintele Centrului pentru Pace şi Drepturile Omului de la Oslo, şi de două ori Prim-ministru al Norvegiei, a povestit cum în 2003, Preşedintele George Bush i-a cerut ajutorul pentru invazia Statelor Unite în Irak. Şi i-am spus: NU! (şi cei peste 1000 de participanţi la Congres au izbucnit în aplauze). Nu pot. În primul rând, nu aveţi un mandat al Naţiunilor Unite, iar în al doilea rând, din perspectiva mea etică creştină, folosirea mijloacelor militare trebuie să fie ultima, ultima soluţie după ce aţi încercat toate mijloacele pacifice necesare.

“Bisericile au avut un rol decisiv în decizia sa, a spus el. Exista o campanie în Norvegia împotriva războiului în Irak”. 

 Arhiepiscopul Dr. Avak Asadourian, Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Armene din Baghdad a spus: “Îmi pare rău că liderii lumii nu ascultă acestea. De 32 de ani, Irakul a trecut prin trei războiae şi printr-un embargo. Un embargo este prin definiţie un act de război. Irakienii au trăit o viaţă cumplită”.

 

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.oikoumene.org