Dragi fraţi şi surori din Roma şi din lumea întreagă!

“Surrexit Christus, spes mea” – (A înviat Hristos, Speranţa mea)

Fie ca vocea plină de bucurie a Bisericii să ajungă la fiecare dintre voi cu cuvintele pe care vechiul imn rostit de buzele Mariei Magdalena, atunci când l-a întâlnit pe Hristos cel înviat în Duminica Învierii. Ea a fugit la ceilalţi ucenici şi a vestit fără întârziere: „Am văzut pe Domnul!” (Ioan 20:18). Noi de asemenea, cei care am călătorit prin deşertul Postului şi prin zilele pline de durere ale Pătimirilor, să ridicăm glas de biruinţă: „A înviat! A înviat într-adevăr!”.

Fiecare creştin retrăieşte experienţa Mariei Magdalena. Acest lucru implică o întâlnire care ne schimbă viaţa: întâlnirea cu singurul Om care ne dăruieşte toată experienţa bunătăţii şi adevărului lui Dumnezeu, care ne eliberează de rău în într-un mod superficial şi trecător, ci ne eliberează radical, ne vindecă desăvârşit şi ne restaurează demnitatea.  De aceea Maria Magdalena îl numeşte pe Iisus: Speranţa mea. El a fost cel care i-a dat puterea să se nască din nou, care i-a dat un nou viitor, o viaţă de bunătate şi de libertate faţă de rău. „Hristos nădejdea mea” înseamnă că toate dorinţele de bunătate găsesc în El o reală posibilitate de împlinire. Cu El pot să sper la o viaţă care este bună, deplină şi eternă, pentru că Dumnezeu Însuşi s-a apropiat de noi, împărtăşindu-se de umanitatea noastră.

Dar Maria Magdalena, ca şi ceilalţi ucenici, a văzut pe Hristos respins de liderii oamenilor, arestat, biciuit, condamnat la moarte şi crucificat. Trebuie să fi fost cu neputinţă de purtat să vezi Dumnezeirea în persoană obiect al urii umane, adevărul ridiculizat de falsitate, mila abuzată de răzbunare. Cu moartea lui Hristos, speranţa tuturor celor care şi-au pus nădejdea în El părea că a pierit. Dar credinţa niciodată nu piere de tot. În special în inima Fecioarei Maria, Mama lui Iisus, flacăra ei ardea chiar şi în întunericul nopţii. În această lume, speranţa nu poate evita confruntarea cu asprimea răului. Nu e zădărnicită doar de zidul morţii, ci chiar de gardurile invidiei şi mândriei, ale minciunii şi violenţei. Iisus a trecut prin durerea morţii pentru a deschide o cale către Împărăţia vieţii. Pentru un moment, Iisus părea învins; întunericul a invadat pământului, tăcerea lui Dumnezeu era totală, speranţa părea un cuvânt fără sens.

Şi iată, la răsăritul zilei de după Sabat, mormântul este găsit gol. Iisus se arată Mariei Magdalena, altor femei mironosiţe, ucenicilor Săi. Credinţa se naşte din nou, mai vie şi mai puternică decât niciodată, acum invincibilă, pentru că se bazează pe o experienţă decisivă: „Viaţa şi moartea s-au luptat Lupta s-a terminat. Biruinţa vieţii este totală şi împărăţeşte”. Semnele învierii probează victoria vieţii asupra morţii, a iubirii asupra urii, a milei asupra răzbunării. "Mormântul a adăpostit viaţa, am văzut slava lui Hristos cel înviat! Îngerii au depus mărturie, giulgiul şi mahrama sunt martori”.

Dragi fraţi şi surori,

Dacă Hristos a înviat, atunci şi numai atunci ceva într-adevăr nou s-a întâmplat, ceva ce a schimbat statutul umanităţii şi al lumii. Atunci El, Iisus, este Cineva în care noi ne putem pune încrederea noastră absolută. Putem să ne încredem nu numai în mesajul Lui, ci în Hristos Însuşi, pentru că Cel înviat nu aparţine trecutului, ci este prezent astăzi, viu. Hrstos este speranţa şi mângâierea în special pentru cei care suferă pentru credinţa lor datorită discriminării şi persecuţiei. Şi el este prezent ca o forţă a speranţei prin Biserica sa, care este aproape de toate situaţiile umane de suferinţă şi nedreptate.

Fie ca Hristos cel înviat să ne dăruiască speranţa pentru Orientul Mijlociu şi să aducă grupările etnice, culturale şi religioase din această regiune să lucreze împreună pentru binele comun şi pentru respectul drepturilor omului. În special în Siria, fie ca să fie un sfârşit al vărsărilor de sânge şi un angajament imediat pe calea respectului, dialogului şi reconcilierii, aşa cum cheamă comunitatea internaţională. Fie ca refugiaţii din această ţară care au nevoie de asistenţă umanitară, să găsească acceptare şi solidaritate care pot să vindece aceste îngrozitoare suferinţe. Fie care Victoria pascală să încurajeze poporul irakian să nu precupeţească niciun efort pentru a merge pe calea stabilităţii şi dezvoltării. În Ţara Sfântă, fie ca israeliţii şi palestinienii să reia curajos procesul de pace.

Fie ca Domnul, Biruitorul asupra răului şi a morţii, să susţină toate comunităţile creştine ale continentului African. Fie ca El să dăruiască speranţă în confruntarea dificultăţilor, şi fie ca oamenii să fie făcători de pace şi agenţi ai dezvoltării în societăţile de care aparţin.

Fie ca Iisus Cel înviat să mângâie populaţiile suferinde ale Cornului Africii şi să înceapă reconcilierea. Fie ca El să ajute regiunea Marilor Lacuri, Sudanul şi Sudanul de Sud şi să dăruiască popoarelor puterea iertării. În Mali, care experiază dezvoltări politice delicate, fie care Hristos cel Preaslăvit să dăruiască pace şi stabilitate. În Nigeria, care a experiat în ultmul timp atacuri teroriste sălbatice, fie ca bucuria Învierii să dăruiască puterea  de a reclădi societatea pe pace şi respect al libertăţii religioase pentru cetăţenii săi.

Paşti fericite la toţi!