Monahismul în Germania

Religia în lume

Monahismul în Germania

    • Monahismul în Germania
      Arhiepiscopul Marc (Arndt) de Berlin, Germania și Marea Britanie

      Arhiepiscopul Marc (Arndt) de Berlin, Germania și Marea Britanie

De ce se îndreaptă astăzi oamenii care nu au dus o viață grea ci una confortabilă spre mănăstire, cum putem găsi mănăstirea potrivită, învățăturile cărui sfânt ar trebui citite, care este relația monahilor cu părinții trupești, ar trebui să se folosească internetul și de ce tinerilor ieromonahi nu ar trebui să li se acorde o parohie? Arhiepiscopul Marc (Arndt) de Berlin, Germania și Marea Britanie și starețul mănăstirii Sfântul Iov de la Poceaev din Biserica Ortodoxă Rusă, răspunde la toate aceste întrebări.

Î: Sunt mai mulți sau mai puțini tineri decât înainte care se îndreaptă spre viața monahală?

R. Greu de spus. Cred că numărul credincioșilor este diferit de cel de acum treizeci de ani. Acum sunt mult mai numeroși și corespondent cu această creștere s-a mărit și numărul monahilor. Cred că atunci când oamenii provin dintr-o viață cu lipsuri nu sunt la fel de atrași de viața monahală cum ar fi dacă ar avea un trai îmbelșugat. Cineva se poate dezice mai ușor de el sau de ceea ce are decât de ceva ce nu are.

Î: Ce așteptări au astăzi oamenii de la monahism atunci când aleg această cale? Ce îi dezamăgește?

R: Lucrul cel mai dificil, și nu numai astăzi ci dintotdeauna, a fost ascultarea și lepădarea propriei voințe. Astăzi întâlnește mai multă rezistență, când oamenii trăiesc într-o mulțumire deplină, când lumea materială le oferă tot ceea ce își doresc. Atunci când nu există sărăcie, trebuie să respingem toată strălucirea de suprafață, și după cum am spus nu este prea greu. Însă renunțarea la propria voință este. Aici e problema.

Î: Putem învăța monahismul din cărți?

R: Cărțile ne pot ajuta, pot să ofere îndrumare, dar nu și experiență, ca de altfel în orice aspect al vieții.

Î: Ce le-ați recomanda tinerilor monahi să citească în ziua de astăzi?

R: Întâi de toate toți Sfinții Părinți: Sfântul Macarie Egipteanul, Sfântul Antonie cel Mare. Bineînțeles, există și îndrumători contemporani, ca de exemplu Sfântul Ignatie (Briancianinov) care ne pot ajuta să găsim calea cea dreaptă. Însă aceasta nu poate înlocui îndrumarea personală.

Î: Cum este aleasă mănăstirea?

R: Asta depinde de la țară la țară, în unele sunt multe mănăstiri iar în altele nici măcar una. În Germania nu am avut o mănăstire timp de mulți ani. Ne trimiteam candidații în Franța sau în Țara Sfântă.

Apoi am reușit să întemeiem o mănăstire, întrucât s-au adunat câteva femei ce nu doreau să părăsească Germania. Acestea au fost condițiile externe ce au dus la stabilirea unei mănăstiri.

Alegerea aici nu este la fel de ușoară ca de exemplu în Rusia, Serbia sau Grecia.

De aceea nu există o regulă stabilită. Depinde foarte mult și de duhovnicul mănăstirii. Să spunem că cineva vine la o mănăstire ca pelerin și îi place acolo. Are posibilitatea de a rămâne la această mănăstire, dar poate vizita de asemenea și altele, să observe practica zilnică, viața de acolo, și să aleagă una care i se potrivește cel mai bine.

Îi sfătuiesc întotdeauna pe oameni să viziteze mai multe mănăstiri. Unele pot avea niște reguli ce nu pot fi respectate de oricine, și slavă Domnului există numeroase tipicuri de mănăstire. Fiecare trebuie să-l aleagă pe cel ce i se potriveşte cel mai bine.

Î: Pe vremuri erau familii cu mulți copii, iar dacă unul dintre ei voia să aleagă calea mănăstirii își puteau lăsa cu ușurință părinții în grija fraților și surorilor. Astăzi părinții sunt adesea lăsați singuri. Ce e de făcut?

R: Există familii în care viața duhovnicească este atât de naturală încât părinții le dau cu ușurință permisiunea fiului sau fiicei de a merge la mănăstire. Există însă și familii în care această decizie este primită ca un șoc. Le este greu să accepte.

Nu putem generaliza, sunt tot felul de situații diferite. Zilele trecute am auzit cum în Serbia un tată și frații săi au venit să îl elibereze pe fiul său de la o mănăstire şi am mai auzit de asemenea cazuri în trecut. Acest lucru se întâmplă adesea.

Pe de altă parte sunt și familii care susțin în totalitate decizia copiilor. Din experiența mea, în această privință nu este nicio diferență între familiile mari și cele mici.

Î: Ce este de făcut în cazul în care părinții rămân în lume, dar îmbătrânesc și se îmbolnăvesc. Se pare că atunci decizia copilului de a se călugări devine o bombă cu ceas. Va fi nevoit/ă oare să se întoarcă în lume să îi îngrijească?

R: În societatea de astăzi aproape nimeni nu rămâne neîngrijit. Lucrul cel mai important este să aibă o legătură spirituală, însă în același timp nu le-am cerut fraților mei să întrerupă orice legătură cu părinții sau prietenii, și într-un fel sau altul îi las să țină legătura: la telefon, prin scrisori, cum le e mai bine.

Mai este o problemă. Uneori părinţii sunt atât de dezamăgiți de această decizie a copilului, mai ales dacă este singurul, încât aceștia nu mai vorbesc cu el. Sau o transformă într-o condamnare la închisoare, fără alte convorbiri în afară de cererile de a se întoarce sau altele mai formale: Bună. Ce mai faci?

Cu toate acestea, noi le dăm binecuvântarea de a-și vizita părinții. Sunt cazuri în care aceștia sunt trimiși acasă pentru o vreme ca să își îngrijească părinții. Sunt tot felul de situații care depind de maturitatea monahului.

Î: Cum poate să își mențină relația cu mănăstirea un monah care a plecat pentru o vreme?

R: Totul depinde de durata absenței. De obicei în aceste cazuri pleacă, dar menține legătura cu duhovnicul prin mail sau telefon.

Î: Cât timp ar trebui să petreacă un monah pe internet? Se pot da sfaturi duhovnicești prin acest intermediu?

R: Bineînțeles, se pot oferi câteva sfaturi, dar doar ca o excepție de la regulă. Este nevoie evident de o legătură personală. Putem folosi tehnologia modernă, însă trebuie să avem grijă să nu înlocuiască comunicarea. Internetul nu a făcut o schimbare majoră în aceste relații. De exemplu când oamenii au obținut acces la mass media au trebuit să învețe și să îl închidă. Același lucru este valabil și pentru televizor.

Monahii folosesc internetul atât cât li se îngăduie. Mănăstirea noastră are un birou special conceput în care monahii pot accesa texte prin email să le editeze și să facă copii.

Cu toate acestea, insist întotdeauna să limiteze utilizarea lor. Toate lucrurile aflate online te atrag și te privează de libertate.

Î: Cât de hotărât trebuie să fie cineva care se gândește la monahism. Cât de mare este efortul pe care trebuie să îl facem și cât trebuie să așteptăm de la Dumnezeu, sau de la semnele de sus?

R: Eu nu încerc niciodată să conving pe nimeni să devină monah, ba din contră, îi sfătuiesc de obicei să amâne decizia și să se testeze singuri. Aștept până când cineva este absolut convins că nu poate trăi altfel. Dacă încă mai are dubii, îl sfătuiesc să se mai gândească, apoi să se întoarcă.

Acesta este un pas foarte important, la fel ca și căsătoria de fapt. În ziua de astăzi din păcate totul diferă. Atât monahia cât și căsătoria sunt văzute ca ceva temporar: încerci şi dacă nu îţi place mergi mai departe. Resping această atitudine şi insist ca fiecare candidat să îşi cerceteze bine sufletul.

Și mai mult decât atât, îi ținem ca ucenici vreme îndelungată. Dacă un candidat la monahism are mai mult de 25 de ani, rămâne la Mănăstirea Sfântului Iacob de la Poceaev minim un an ca ucenic, frate timp de 3-4 ani iar călugăr 5-7 ani.

Î: Unii sunt de părere că cei care au chemare pentru viața monahală nu au acest conflict interior pentru a lua decizia călugăriei sau a căsătoriei. Sunteți de acord?

R: Totul depinde de maturitatea spirituală a persoanei față de o viață sau cealaltă. Doar duhovnicul poate decide dacă viața monahală i se potrivește candidatului. Fiecare caz în parte este diferit. Am avut unii tineri care știau exact pentru ce nevoiesc în timp ce alții de vârste medii nu erau siguri de decizia lor și pe care nu i-am putut primi.

Î: Cum se poate pregăti cineva pentru monahism cât timp încă se mai află în lume, înainte de a deveni frate de mănăstire?

R: Vă sfătuiesc să vă testați, să vedeți cât de pregătiți sunteți pentru viața zilnică de la mănăstire. Să vă treziți noaptea pentru slujba de Miezonoptică, apoi să vă culcați din nou, sau să o faceți dimineața devreme; să țineți postul încă dinainte de a fi tuns în monahism. Însă măsura ascetismului este o problemă ce ține de abilitățile personale.

Î: Ce ne puteți spune despre tunderea Înaltpresfinției Voastre în monahism?

R: M-am călugărit dorind foarte mult aceasta. Mă gândeam la asta de opt ani. Nu m-am îndoit nici măcar odată de decizia mea.

Î: L-ați cunoscut pe Sf. Iustin Popovici. Ce spune el despre monahismul de astăzi?

R: Regretatul părinte Iustin ne privea zburând deasupra lumii și ne-a numit călugării vitezei. Cu toate acestea, credea că monahismul, chiar şi sub varietatea formelor sale, rămâne în esenţă neschimbat.

Î: În Rusia, mai ales în anii 90 numeroase biserici erau deschise și adesea tineri monahi erau hirotoniți și primeau o parohie. Tehnic vorbind, era convenabil: nu aveau familii, se puteau devota întru totul reconstruirii bisericilor şi astfel puteau fi trimişi undeva unde i-ar fi fost greu unui preot căsătorit şi cu familie. Însă există o problemă: un tânăr care abia şi-a depus jurământul de ascultare, de castitate și sărăcie, este lăsat singur în lume și în ispitele ei. S-a întâmplat acest lucru și în Germania?

R: Acest lucru s-a întâmplat într-adevăr în Rusia, din nevoia de preoți de parohie. Am avut și noi o problemă de tipul acesta în 1950 și 1960 (Când Episcopul Marcu a slujit timp de 5 ani într-o parohie din Wiesbaden ca ieromonah, apoi arhimandrit). Însă am recunoscut dintotdeauna că nu era normal și corect. De aceea am oprit acest lucru. Niciun ieromonah nu slujește într-o parohie din episcopia mea. Nu le permit ieromonahilor să locuiască la mănăstire și să meargă la parohii pentru a sluji. Slavă Domnului! Dacă cineva întră la mănăstire, acela trebuie să lase lumea în urmă și să nu se mai întoarcă.

Î: Este demnitatea de preot necesară pentru a avea o funcție administrativă la mănăstire?

R: Starețul are de obicei funcția de preot și acesta a fost obiceiul tradiției ruse timp de secole. Toate celelalte posturi dintr-o mănăstire pot fi ocupate și de simpli monahi.

Î: Mass media religioasă din Rusia a discutat recent problema dacă să se adopte sau nu practica stabilirii unor ordine monahale specifice cu sarcini bine stabilite. Ce părere aveți?

R: Nu cred că asta ar aduce vreun beneficiu. Introducerea ordinelor este o restricționare străină ortodoxiei a vieții monahale. Monahismul occidental a avut de-a face cu anumite ordine. Pe de o parte sunt toate foarte diferite, pe de altă parte sunt mai reglementate decât monahismul ortodox. Dacă mergeți la o mănăstire benedictină, este identică cu cea următoare, în timp ce mănăstirile noastre au toate particularitățile lor. Considerăm libertatea unei abordări individuale a fiecărei mănăstire ca fiind un plus.

Î: Pot mănăstirile să păstreze un duh de rugăciune cât timp trebuie să depună și muncă socială?

R: Cel mai important lucru în monahism este slujirea lui Dumnezeu așa cum se face ea în fiecare mănăstire. Poate fi mai mult liturgic sau mai mult practic. Sunt abordări diferite. Sunt mănăstiri în care monahii își dedică mare parte din viața lor slujirii sociale în timp ce la altele astfel de lucrare este limitată.

Î:Care este relația dintre monahism și guvernul german?

R: În general aș putea spune că în Germania atât societatea cât și guvernul au păstrat respectul pentru monahism. Din păcate, începe să dispară, întrucât monahismul ortodox aproape că nici nu există, suntem foarte puțini. Imaginați-vă, din toate Bisericile Ortodoxe locale, numai Biserica Rusă are mănăstiri aici!

Catolicii nu au decât vreo câțiva monahi, care trăiesc în mănăstiri vechi și uriașe pe care se străduiesc să le păstreze, de fapt au devenit un pic mai mult decât niște custozi (în iunie, o  mănăstire catolică din secolele XII-XV a fost scoasă la vânzare).

Monahismul este văzut arareori, în consecință este greu să păstrăm respectul pentru această vocație. Copii nici nu înțeleg cine sunt acești ciudați indivizi îmbrăcați în haine negre care trec pe lângă ei.

Traducere și adaptare:
Sursa: